Numele complet al prințului de Wales este Charles Philip Arthur George Mountbatten-Windsor, iar  expertul Dickie Arbiter susţine că Prinţul Charles va opta atunci când va fi rege pentru unul din celelalte nume de botez pe care le are. Specialistul Dickie Arbiter crede că Charles va face exact ca bunicul său, regele George VI. Deși acesta avea primul nume Albert, el a renunţat la acesta în clipa încoronării.

Charles vrea să devină regele George al VII-lea

Potrivit The Guardian, Charles le-ar fi spus prietenilor apropiați că va folosi al patrulea prenume, devenind „regele George al VII-lea”.

Motivul este simplu şi are legătură cu regii care au domnit anterior, conform Town & Country,  numele de Charles având un trecut rușinos în istoria Marii Britanii.

Mai exact, în anul 1649, Regele Charles I (Carol I al Angliei) a fost executat pentru trădare, în timp ce fiul său, Regele Charles al II-lea (Carol al II-lea al Angliei), nu a avut nici el o reputaţie bună. Se spune că acesta a avut numeroase relaţii amoroase şi aventuri, iar Marele Incendiu din Londra a avut loc în timpul domniei sale, în 1666.

Regina are tot mai multe probleme de sănătate

Tabloidele britanice vorbesc tot mai des despre moștenitorul coroanei britanice, după ce prințul Philip s-a stins din viață, iar regina se confruntă în ultima vreme cu mai multe probleme de sănătate, petrecând chiar și câteva nopți în spital. Ea și-a anulat toate îndatoririle regale și toată lumea se așteaptă ca din moment în moment să fie anunțată retragerea Suveranei.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii are probleme de sănătate. Anunțul făcut de oficialii Palatului Buckingham

Mai mult, la ultimele apariții publice, Suverana a fost văzută pentru prima dată mergând cu ajutorul unui un baston, ceea ce i-a îngrijorat pe fani și a alimentat zvonurile privind starea sa de sănătate care se pare că este din ce în ce mai precară.

Citește și: