America Express și-a desemnat câștigătorii duminică, 26 martie, după o cursă spectaculoasă la sol, pe apă și în aer. A fost o finală memorabilă, la capătul căreia marele titlu și amuleta de 30.000 de euro au ajuns la Cătălin Bordea și Nelu Cortea.

”Este incredibil. Este o senzație unică. Îți vine să plângi, să mulțumești, să iei oamenii din jur în brațe. După toată ziua asta și caruselul acesta de emoții, gândul că noi suntem câștigătorii America Express este copleșitor”, a spus Cătălin Bordea. ”N-am muncit pentru ceva atât de mult în viața mea. Am avut în finală o energie cum n-am avut tot concursul. A fost o aventură senzațională. Nu se compară cu absolut nimic!” a adăugat Nelu Cortea.

Declarațiile câștigătorilor după finala America Express

„Am câștigat răbdare, am câștigat un frate, am câștigat amintiri fantastice, am câștigat mai multă încredere in mine, am câștigat respectul oamenilor pe care ii iubesc și, cel mai important, multe mesaje de la telespectatori care au râs și au plâns alături de noi. VIVA Congo Grand la toată lumea!”, a scris Cătălin Bordea pe Instagram, menționând și numele celor care au stat în umbra lor pe parcursul celor 7.000 km de pe Drumul Aurului.

Este vorba despre reporterul Antena 1 Adelina Anei și operatorul Marian Negotei. Fiecare dintre cele 9 echipe a fost însoțită pe traseu de câte un reporter și câte un operator, care pe lângă condițiile grele de pe drum au avut de cărat și echipamentul audio-video din dotare.

Cei doi au concurat cu echipa Andreea Bălan – Andreea Antonescu în cea mai strânsă întrecere finală din istoria reality show-ului. Perechile au avut bucăți de traseu pe care au luptat umăr la umăr, sporind suspansul finalei. ”Cu un ochi plângem, pentru că am ajuns în finală și ne-am fi dorit să câștigăm. Iar azi chiar am tras foarte tare. Iar cu un ochi râdem și ne bucurăm sincer pentru Bordea și Cortea. Felicitări băieților!”, a declarat Andreea Bălan.

castigatori-america-expressSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

”Ne-am bucurat pentru băieți. Ne-am dorit o luptă corectă, alături de acești oameni foarte puternici, pe care i-am susținut din prima secundă. M-am bucurat și pentru faptul că eu și Andreea am ajuns la final poate și mai apropiate și mai unite”, a adăugat Andreea Antonescu.

A fost multă adrenalină în finala America Express, cursa trepidantă purtându-i pe concurenți prin cele mai diverse misiuni: de la rezolvarea unor ecuații în sistemul de scriere al nevăzătorilor și deschiderea unui seif într-o cameră a misterelor la zborul cu parapanta și întâlnirea cu mai multe cutii pline de surprize neplăcute.

Primele lacrimi au venit, însă, înainte de finală: aflați în camera misterelor, cei patru competitori au fost surprinși de apelurile video primite de la cei dragi, care le-au furnizat, cu această ocazie, și un prețios indiciu. Irina Fodor a așteptat echipele la Castelul San Felipe, impresionanta fortăreață a Cartagenei, locul perfect pentru finalul aventurii supreme America Express. Primii ajunși, cei care au cucerit El Dorado, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, au primit vestea victoriei cu lacrimi de fericire.

Citește și: Detalii inedite despre America Express 2. În ce țări se va filma de data aceasta

Citește și: Andreea Antonescu: „Eram însărcinată în America Express, dar nu știam. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și azi că am un copil perfect sănătos”