Cristina Spătar și Alin Ionescu au divorțat în 2016, iar cu timpul și-au rezolvat și problemele care existau în comunicarea lor. Solista și afaceristul au doi copii minunați, așa că au avut cele mai importante motive din lume să facă pace și să se înțeleagă.
Albert va împlini 14 ani în luna octombrie, iar sora lui, Aida, a împlinit 11 ani pe 10 aprilie. Cristina Spătar a publicat pe Instagram și pe Facebook imagini de la petrecerea Aidei, alături de un mesaj emoționant. „La mulți ani, îngerașul meu drag, fetița mea cuminte! Te iubesc infinit, Aiduț”. Solista a început să publice pe Instagram și imagini cu noul ei soț, în care acesta apare alături de copiii ei. Se înțeleg perfect și copiii îl adoră pe afaceristul din Vâlcea.
:quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/05/cristina-spatar-iubit.png)
Aida este delicată, frumoasă și pare interesată să devină și ea cunoscută, căci anul trecut a absolvit un curs de modelling. „Gata! De azi, Aiduța mea e model cu diplomă. A absolvit cursurile Kids Model Academy sub îndrumarea Ralucăi Andrei și mami e tare mândră! Succes pe mai departe, puiul meu! Mulțumim, Cătălin Botezatu și Raluca Andrei”, a scris Cristina Spătar pe una dintre rețelele de socializare.
Copiii Cristinei Spătar se înțeleg perfect cu soțul mamei lor
Și în viața personală a Cristinei Spătar a ieșit soarele. La 50 de ani, cu doi copii și cu un divorț scandalos la activ, Cristina Spătar a început o nouă viață în decembrie anul trecut. Pe 10 decembrie 2022, Cristina Spătar s-a măritat cu un afacerist din Vâlcea, Vincențiu Mocanu, după ce acesta a cerut-o în căsătorie, în Dubai. Cununia civilă a avut loc în București, la Primăria Sectorului 1.
Se pare că și copiii artistei l-au îndrăgit imediat pe noul lor „tată” și i-ar fi cerut la unison să fie adoptați, ca să îi poarte numele, după cum anunță Click!
Dar cine este Vincențiu Mocanu, milionarul care, de Ziua Îndrăgostiților, i-a luat Cristinei o mașină de 300.000 de euro. Vicențiu Mocanu este proprietarul VeroTherm, un producător de polistiren şi mortare uscate din Râmnicu Vâlcea, afacere pe care acesta a început-o în 1998.
Vicenţiu Mocanu mai deţine în Vâlcea şi o franciză Lems, un magazin al producătorului de mobilă Lemet din Prahova, fiind, de asemenea, acţionar majoritar şi într-o companie ce poartă numele La Fise, cu activitate în întreţinerea şi repararea autovehiculelor, potrivit datelor de pe platforma de analiză financiară Confidas.ro.
Citește și: Cristina Spătar, cadou de 300.000 de euro de la soțul milionar. Cum arată surpriza de Valentine’s Day