Una dintre vedetele despre care nu multă lume știe că a apelat la bisturiu este Lora, conform Cancan.

„Mama Natură” a înzestrat-o cu trăsături frumoase, afirmă Lora ori de câte ori are ocazia, menționând și genele bune moștenite. Cu toate acestea, la un moment dat, după ce a cunoscut celebritatea, artista avea să-și rezolve un complex apelând la rinoplastie. Nu din punct de vedere estetic, ci medical, a dezvăluit artista.

Și, chiar dacă diferența a fost extrem de vizibilă, cântăreața a negat o bună bucată de vreme că ar fi apelat la medicul estetician. Cinci operații la nivelul nasului are „bifate” Lora, până a ajuns la rezultatul mult dorit, afirmă sursa citată.

Nici că și-a injectat buzele cu acid hialuronic nu vrea să recunoască. Afirmă doar că buzele au căpătat mai mult volum în urma purtării aparatului dentar, respectiv a modificării danturii.

Însă, este mai mult decât evident că buza de sus, care în trecut era extrem de subțire, este mult mai cărnoasă.

Totuși, vedeta afirmă că nu are silicoane ”pe nicăieri” și se declară deranjată că lumea afirmă altceva.

Cât despre riduri, artista le-a găsit și acestora un remediu, mezoterapia – o tehnică modernă de eliminare a ridurilor nedorite care presupune injectarea unor amestecuri de substanțe la nivelul mezodermului.

Vezi și Daniela Gyorfi spune în sfârșit ce intervenții estetice are: ”Nu sunt Miss Univers!”

Citește și:

Andreea Marin a spus cu subiect și predicat ce relație are acum cu foștii soți. Ştefan Bănică Jr. e singurul cu care…

Prinţesa Charlene a revenit la Monaco după patru luni petrecute într-o clinică din Elveția. Care e starea ei?