Carmen Grebenișan a declarat că are implanturi mamare de foarte tânără, dar aceasta nu este singura intervenție la care a recurs. Prima intervenție chirurgicală pe care și-a făcut-o la nivelul feței a fost injectarea buzelor cu acid hialuronic. Apoi, a continuat.
„Am operație de implant mamar, pe care am făcut-o undeva la 21 sau 22 de ani, ceva de genul ăsta. Am 280 de mililitri implant mamar formă anatomică.
Prima intervenție pe care am avut-o la față a fost injectarea buzelor, pe care le-am dizolvat de câteva ori, pentru că nu mi-a plăcut forma și acum îmi place foarte mult, deci am acid hialuronic în buze”, a precizat vedeta.
Carmen Grebenișan a pozat topless: ”Așa trebuie să arate fotografiile alb-negru!”
Influencerița a spus că are mai multe intervenții la nivelul feței și este foarte mândră să le enumere, deoarece este fericită cu rezultatul lor. Vedeta a mai declarat că ea nu și-a pus fațete și nu și-a făcut nici rinoplastie, așa cum tot spun cârcotașii.
„După scurt timp mi-am umplut cearcănele, mi-am pus botox în zona cearcănelor, că îmi era destul de adâncită (zona – n. red.). Am botox în frunte și mi-am pus în zona messeterului, ca să-mi subțieze partea asta de față, pentru că fața mea este foarte asimetrică.
Mi-am pus acid hialuronic în zona tâmplelor în momentul în care mi s-a dizolvat grăsimea naturală din tâmple. N-am rinoplastie și nici fațete”, a mai adăugat ea.
@carmengrebenisan Replying to @cat ♬ original sound – Carmen Grebenișan
Mai mult decât atât, Carmen Grebenișan a mărturisit că nu se ascunde atunci când vorbește despre acest subiect. Influencerița este asumată și se bucură că poate vorbi deschis pe un astfel de subiect.
„Sunt destul de transparentă cu situațiile astea, nu prea am vreo problemă în a le expune. Niciodată n-am avut, mi se pare că trebuie să fii asumat în momentul în care te apuci să-ți modifici corpul, măcar să fii împăcat cu tine la final, daca nu înainte”, a declarat vedeta.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/06/recunoaste-deschis-ca-are-mai-multe-interventii.jpg)
De ce s-a îngrășat Carmen Grebenișan la Survivor. Ce s-a întâmplat cu corpul ei în Dominicană
Carmen Grebenișan s-a întors de la Survivor cu o mulțime de probleme de sănătate. După cinci luni petrecute în Republica Dominicană, influencerița s-a îngrășat, are o formă gravă de acnee și i-a întârziat menstruația, recunoaște ea.
Experiența a fost una extrem de grea, cu dezamăgiri, probe aprige, dar și dorința de a reuși.
Carmen Grebenișan a fost invitată recent în emisiunea „La Măruță”, unde a povestit că a fost nevoită să mănânce, în mare parte, nuci de cocos și diverse fierturi. Cu toate acestea, s-a întors cu mai multe kilograme în plus.
S-a întors din Dominicană cu 4 kilograme în plus
Înainte de a pleca în Republica Dominicană, Carmen avea 59 de kilograme. La revenirea în țară, influencerița cântărea cu 4 kilograme în plus.
Carmen Grebenișan a mărturisit că are retenție de apă și din acest motiv a ajuns să aibă aceste kilograme în plus. Dar influencerița s-a confruntat cu aceeași problemă pe care au avut-o și alte concurente, de-a lungul timpului.
„Schimbările de fus orar, cele climaterice, te afectează hormonal. În primul rând, este retenția de apă. Cea mai mare greutate pe care am avut-o până acum a fost de 57 kg. Înainte de Survivor, am rupt, de Crăciun, ajunsesem la 58 kg. Dar știam că o să slăbesc la Survivor. Acolo, în prima lună, am slăbit mult. Abia mă mai țineam pe picioare. E un dezechilibru.
Acolo mănânci mult cocos. Cocosul are foarte multe calorii, dar nu are destui nutrienți. Și nu e ok, se depune. Încercam să vorbim cu medicii de acolo să le spunem ce se întâmplă cu noi. Pentru că începusem să văd celulită și mă întrebam de unde e”, a spus Carmen Grebenișan.
„Mâncam fierturi, cocos și beam apă. De unde să se întâmple așa ceva? Mi-au zis să renunț la cocos… singura mea sursă de hrană! Să beau doar apă!? Bine, mi-au zis să mănânc mai puțin. Dar, na, eu eram cea mai mâncăcioasă de acolo”, a dezvăluit influencerița în emisiunea de la Pro TV.
Carmen Grebenișan, probleme grave după Survivor
Carmen Grebenișan a povestit că a avut o problemă și cu întârzierea menstruației. Totodată, i-a apărut și o formă gravă de acnee.
„O să vă povestesc câteva chestii, legate de schimbările astea fizice prin care am trecut și în continuare trec. Acum am fond de ten, dar am făcut acnee. Am făcut acnee gravă! Gravă de tot.
Doamne, nu am crezut că o să trec prin asta! Sunt singura fată de acolo care a făcut acnee. Dintre toate! Ăsta a fost norocul meu”, a povestit la un moment dat Carmen Grebenișan și pe Instagram.
Citește și: