Mama Natura a fost foarte darnică cu Roxana Ionescu și spre deosebire de alte vedete este naturală din cap până picioare, dar se pare că frumusețea este trăsătură de familie. Drept dovadă stă o imagine cu mama ei pe care celebra blondă a făcut -o publică.

În familia Roxanei Ionescu este azi sărbătoare mare. Este ziua mamei ei, iar fosta asistentă tv i-a făcut mamei sale o urare emoționantă prin intermediul rețelei de socializare Instagram, unde a făcut publică și o imagine cu ele.

„Te iubesc tare, mami! La mulți ani”, a scris Roxana. Vedeta apare înr-o rochie albă, foarte elegantă și amândouă apar zâmbitoare și foarte fericite. Mama Roxanei poartă o ținută neagră și chiar dacă are părul castaniu, cele două seamănă perfect. Vedeta este copia fidelă a mamei ei și cele două par mai degrabă surori, ci nu mamă și fiică.

Roxana-si-TInu-s-au-casatorit-anul-trecutSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Roxana Ionescu s-a căsătorit cu Tinu Vidaicu pe 20 februarie, anul trecut, după ce cei doi au trecut împreună prin momente foarte grele.

Îndrăgita blondă își dorea foarte mult să devină mamă, dar în vara anului 2019, a pierdut o sarcină la șase luni, deși abia aștepta să-și stângă bebelușul în brațe. Roxana Ionescu a reușit să treacă peste acest moment dureros, iar lucrurile încep să se așeze frumos în viața ei. Cei doi și-au luat casă nouă, iar anul acesta vor să facă și cununia religioasă. Celebra „Mama Natură’ trăieşte de aproape șapte ani o poveste de dragoste cu afaceristul Tinu Vidaicu.