Povestea de iubire dintre Daniel Pavel și Ana Maria Pop a prins contur odată cu filmările sezonului Survivor, care tocmai s-a încheiat, la PRO TV. Am putea spune că s-a născut și s-a consumat în ritmul Survivor, timp de șase luni, din ianuarie, până în iunie. Idila continuă însă frumos și la București, iar protagoniștii au spart gheața, în weekend, și au recunoscut oficial că formează un cuplu.

Strategia lui Daniel Pavel legat de noua iubită

Cei doi s-au îndrăgostit însă înainte de plecarea în Republica Dominicană, acolo unde au avut loc filmările pentru Survivor, iar Domnul Dan a făcut o „manevră” decisivă pentru relația lui: și-a luat iubita cu el. Din imaginile publicate de Ana Maria pe Instagram se observă că superba blondină a petrecut luni bune pe plajele de la Marea Caraibilor, așa că prezentatorul Daniel Pavel nu a mai dormit singur, ca în sezonul precedent, cel difuzat de Kanal D.

De altfel, acel sezon Survivor a fost fatal pentru povestea de iubire pe care o trăia la vremea respectivă cu Marina, femeia pe care o ceruse în căsătorie și cu care avea o relație de 7 ani. Probabil pauza de 6 luni, cât timp Daniel Pavel s-a aflat în Dominicană, și-a spus cuvântul asupra relației.

„Ne-am despărțit pentru că așa e viața. Oamenii fac alegerile astea. E un drept divin dreptul la iubire. Experiența Survivor ne-a afectat, ea era la Viena, acasă, eu în Dominicană. Aș fi vrut să topesc distanța dintre noi. Ne-am recuplat, dar conexiunea nu a mai existat. Ea era pe alt drum. Am fost spulberat, m-am întrebat ce am greșit, m-am gândit că am facut tot ce trebuie. Sunt motive, sigur, dar realitatea când m-am întors acasă e că eram deja separați. Ideea pe care se fondase cuplul dispăruse, lucrurile s-au surpat”, povestea Daniel Pavel, ]n emisiunea lui Cătălin Măruță, despre despărțirea de Marina.

Iată că acum simpaticul prezentator a suflat și în iaurt și a decis că poate îmbina foarte bine munca și dragostea, pe același teritoriu.

Cine este Ana Maria Pop, iubita lui Daniel Pavel

Ana Maria Pop este avocat de profesie, dar cursurile de actorie și de dezvoltare personală pe care le-a urmat i-au deschis ușile și către industria filmului. A jucat în filmul „Palatul Pionierilor” (2015), produs de Bobby Păunescu, pelicula fiind prezentă și la Cannes. Acum este chief operating officer în cadrul unei companii de real estate.

„Pasiunea pentru Drept a venit cumva din familie, ambii părinți terminând această facultate. Visam la o carieră în avocatură pentru că am simțit mereu că pot și trebuie să ajut oamenii să își facă dreptate. Totodată, notariatul îmi părea foarte static, iar cu partea de magistratură nu mă identificam. Pasiunea pentru avocatură a venit natural și din faptul că adoram dreptul penal. Viața m-a dus însă spre drept comercial, dreptul afacerilor, domeniul energiei și arbitraj comercial”, povestește Ana Maria Pop în cadrul unuii interviu pentru revista Luxury.

daniela-pavel-iubitaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Întrebată cum a ajuns să profeseze pe piața imobiliarelor de lux, Ana Maria Pop a detaliat. „Este o poveste lungă. Am început Dreptul la Universitatea București, dar m-am întors în Cluj în anul III, unde am și terminat ultimii doi ani de facultate. A urmat un program de masterat și alte trei cursuri de specializare. După examenul de intrare în Barou am profesat doi ani ca avocat stagiar și am continuat să merg pe acest drum și după ce am promovat examenul de definitivat.

Cursul drumului meu în avocatură s-a schimbat în momentul în care am primit propunerea de a mă reloca la Bruxelles pentru un proiect european, însă pentru a putea accesa această funcție care era incompatibilă cu statutul de avocat am fost nevoită să mă suspend temporar din avocatură, pe durata proiectului. Din păcate, proiectul în cauză nu a mai primit finanțare și astfel am revenit la București, unde locuiau și părinții mei.

M-am trezit în București, suspendată din avocatură și pusă în situația de a alege între reactivarea în profesie sau oferirea de consultanță juridică pentru companii. Între timp, din dorința de a mă cunoaște mai bine și de a scăpa de tracul care inevitabil apare în instanță, am urmat o serie de cursuri de dezvoltare personală și actorie”, a povestit iubita lui Daniel Pavel pentru revista Luxury.

Citește și: Alex Delea, drama din spatele succesului. Câștigătorul SURVIVOR a avut o copilărie de coșmar: “Plângeam de foame”

Citește și: Coșmarul neștiut al lui Emil Rengle de la Survivor România. Groaznic prin ce a trecut din cauza mamei sale…