Inoke s-a transformat într-o domnișoară superbă, după cum demonstrează imaginile publicate de aceasta pe contul ei de Instagram.
La doar 15 ani, ea atrage toate privirile cu frumusețea ei, moștenind se pare trăsături atât de la tatăl ei, cât și de la mama ei, iar cu siguranță băieții vor face coadă după ea. Așa că se înțelege de ce celebrul prezentator își face deja griji pentru ea și spune că n-ar putea să trăiască fără să știe ce face fiică lui.
Andreea și fiica lui se înțeleg foarte bine
Acesta a declarat într-un interviu că el și fiica lui comunică foarte lejer. „Inoke așa a fost crescută, încurajată să comunice lejer, fără stres și dureri de cap. Desigur, uneori îți spune cu o lejeritate descumpănitoare lucruri care îți întorc universul cu susul în jos, dar asta este, ne-am asumat”, a declarat Cabral, precizând că actuala sa soție, Andreea se înțelege foarte bine cu fiica lui.
De altfel, Cabral se înțelege foarte bine cu fosta lui soție, Luana, și au rămas foarte buni prieteni, reșind să-și crească și să-și educe copilul împreună frumos, chiar dacă s-au despărțit. Luana Ibacka și Cabral au avut o relație frumoasă de 5 ani, în care au devenit părinți. Ei au fost căsătoriți doar doi ani, iar apoi au divorțat.