În fiecare zi, însă, trece prin toate stările, de la recunoștință profundă, liniște și împlinire până la pierderea răbdării și acte pe care apoi le regretă. Pentru ca întreg ciclul să fie reluat a doua zi.

Actrița a povestit cu sinceritate despre provocările de a fi mamă de trei, într-o postare pe rețelele de socializare, care s-a viralizat imediat.

“În fiecare seară, după ce adorm copiii, îmi vine să îngenunchez lângă ei şi să fac o spovedanie. Să le promit că ce am făcut rău astăzi nu voi mai repeta mâine, să le reamintesc că îi iubesc inimaginabil de mult, să le pup bubiţele de pe corp, ochii închişi, degeţelele, inimile.

Şi să le promit, în momentul meu de adevăr, că voi încerca, cât este omeneşte posibil, să le ofer, împreună cu tatăl lor, cea mai frumoasă copilărie.”, mărturisește actrița, mamă cu normă întreagă pentru trei băieți.

”Şi vine dimineaţa, şi nu vor bluza galbenă, şi nici ghetele maro, se trag de păr, împrăştie iaurtul pe jos, noi ne enervăm, le promitem că facem si că dregem, mergem la muncă, ne întorcem obosiţi, ei vin de la grădi, ne iubim, apoi vor paste, apoi desene, împrăştie apa prin toată baia, nu vor la somn, noi deja suntem obosiţi şi tracasaţi, ne scapă o ameninţare, ridicăm glasul, ei ne strâng în braţe şi ne spun că ne iubesc până la cer şi înapoi de un infinit de ori, apoi adorm…

Şi eu, iar îngenunchez, şi îmi cer iertare, si le pup mânuţele, ochişorii… şi le promit că ce am făcut rău azi nu voi mai repeta mâine…”, mărturiseşte Adela.

Printre cei care i-au răspuns vedetei în mediul online se află și un preot. Potrivit acestuia, spovedania ei ar trebui făcută unui preot, care i-ar întări voința și șansele ei de reușită, în ce și-a propus, ar fi mult mai mari. ”Frumoasă mărturisire Adela! Făcută in fața unui duhovnic, ar căpăta mult sens, pentru că ar întări voința, răbdarea si ar aduce Harul-acea plus valoare care face diferența, mai ales in momentele grele! ♥️ ♥️ ♥️ ”.

Vezi și Adela Popescu a făcut primele declarații despre al patrulea copil

Citește și:

Cristina Ciobănașu este însărcinată?Răspunsul a fost dat chiar de actriță

Cum arată Pamela Anderson în viața de zi cu zi, fără strop de machiaj. A fost surprinsă pe stradă de paparazzi