Codin Maticiuc, pe care îl vedeți în „Clanul”, în „Miami Bici 2”, dar și foarte mult în social media, recunoaște că toate activitățile în care este implicat îi răpește din timpul petrecut cu frumoasa lui familie. Găsește, însă, sprijin și înțelegere în persoana iubită, care nu de foarte mult timp i-a devenit și soție.
Ce diferență de vârstă este între Codin Maticiuc și soția sa
Într-un interviu recent pentru OK! România, Codin a fost întrebat cu ce se ocupă Ana, soția lui, și ce diferență de vârstă este între ei. „Opt ani. Nu mi se pare că e diferență mare. Nu se simte”. Codin Maticiuc are 43 de ani, iar Ana Pandeli a împlinit 35 în luna septembrie.
Cu ce se ocupă Ana Pandeli? Cu cel mai greu, dar și cel mai frumos lucru din lume. „Cu copiii. Asta e, că ea se ocupă doar cu asta. 24 de ore din 24. E obsedată, e dedicată, avem trei copii – mă rog, unul e doar al ei, dar e al nostru – și o bonă care n-a dormit în viața ei cu copiii pentru că ea nu o lasă, nu concepe așa ceva. Ea doarme cu toți.
(…) Ea efectiv doarme în medie patru ore pe noapte de cinci ani. Nu înțeleg cum mai e om. Deși a avut momente de răbufnire, sper că văzând cât o apreciez eu pe mama – care nu a fost o carieristă, s-a lăsat devreme de arhitectură ca să stea acasă cu mine – înțelege că există admirație reală din partea mea. Să ai copii e un full time job dacă o faci corect”, a declarat Codin pentru okmagazine.ro.
Codin o admiră pe Ana pentru felul în care știe să fie mamă, pentru felul în care are grijă de ea, ca femeie, dar și pentru că știe și poate să îl suporte pe el. „Or mai fi mame eroine ca ea, mai există fete care să facă sală, mai există fete care să aibă nebunia să se urce pe munți… Nu-ți exagerez, acum fix o săptămână și ceva a urcat pe niște munți aici în țară și a avut două avalanșe la care a supraviețuit. Dar nebuni din ăștia or mai fi. Dar să mă suporte și pe mine… nu e nimeni ca ea”, punctează Codin în încheierea interviului.
Ana și Codin au trei copii născuți în zile speciale
Codin Maticiuc și Ana Pandeli sunt părinții a trei copii frumoși, două fiice și un băiețel din relația anterioară a Anei Pandeli.
Toți cei trei sunt născuți în zile speciale. Băiatul ei, dar pe care Codin îl numește „băiatul meu”, a venit pe lume pe 09.09.2010, Smaranda s-a născut pe 04.04.2019t, iar mezina Ilinca pe 10.10.2022.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.
Citește și: Codin Maticiuc, gest emoționant pentru soacra lui florăreasă. Cum a filmat-o pe mama Anei Pandeli
Vezi pe Libertatea subiectele la matematică la Evaluare Națională 2024 și de la ora 13.00 rezolvarea subiectelor la matematică- Evaluarea Nationala 2024