În Franța și Italia, Sharon Stone a mers cu treabă, dar în Turcia s-a dus să se relaxeze. În câteva dintre aceste escapade l-a avut alături și pe fiul ei mijlociu, Laird. Diva vrea să profite de tot timpul pe care-l mai are cu băiatul ei, întrucât acesta părăsește cuibul mamei la toamnă, când pleacă la studii.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 16Sharon Stone, la brațul fiului mijlociu, pe străzile din Roma
Printre toate angajamentele profesionale care au adus-o în Europa, Sharon Stone și-a făcut timp și pentru câteva momente prețioase cu Laird, fiul ei de 19 ani. Acesta a terminat liceul și e gata să-și continue studiile. A ales să dea la Medicină. Înainte de a ajunge la facultate va studia un program (pre-med) pe care-l urmează mai toți cei care vor să se facă medici, un ciclu de studii pe care-l face înainte de a da, oficial, la Medicină.
Mândră de fiul ei și de alegerile lui în ceea ce privește viitoarea carieră, actrița l-a răsplătit pe Laird cu câteva zile de vacanță. La brațul lui a fost pozată Sharon Stone pe străzile din Roma, lângă tânărul care se dovedește a fi un gentleman desăvârșit. A luat cina cu celebra lui mamă, care a ținut în brațe trei trandafiri roșii, iar pe buze un zâmbet larg. Într-o rochie colorată, fluidă, care i-a venit perfect și i-a dat o aură elegantă, blonda a fost superbă. Lângă ea, Laird, la fel de zâmbitor, îmbrăcat în alb, i-a oferit brațul femeii care l-a adoptat și l-a crescut cu multă dragoste.
Și în Turcia a însoțit-o tot el, puștiul cu visuri și planuri mari.
Sharon Stone a pierdut 9 sarcini. Are trei fii adoptați
Pe lângă Laird, Sharon Stone îi mai are pe Roan (24 de ani) și pe Quinn (18). Celui mare îi place viața în lumina reflectoarelor. I-a călcat pe urme mamei sale și s-a făcut actor. În schimb, mezinul familiei nu e dornic să devină celebru, cel puțin deocamdată. Tocmai de aceea, nici actrița nu postează foarte des imagini cu el. Quinn este pasionat de fotbal american și a demonstrat că are și talent.
Sharon Stone a fost deschisă cu privire la tragediile pe care le-a îndurat de-a lungul vieții, înainte și după ce a devenit mamă, care au inclus mai multe avorturi spontane din cauza unei boli autoimune și a endometriozei. „Am pierdut 9 copii din cauza avorturilor spontane. Nu e un lucru mic nici fizic, nici emoțional, însă e ceva ce noi, ca femei, suntem făcute să simțim că trebuie să îndurăm singure și în secret, cu un fel de sentiment al eșecului atașat”, spunea ea pentru revista People.
Sharon Stone s-a ales cu un ochi vânăt în Turcia
Una dintre cele mai recente postări ale divei de la Hollywood i-a îngrijorat pe admiratori. Aceasta a apărut cu un ochi vânăt. Inițial nu a dat niciun fel de detalii. A doua zi, însă, a văzut ce a stârnit pe Instagram, astfel încât a venit cu lămuriri. Nu a avut parte de niciun conflict cu nimeni, ci de o „ciocnire” dură cu podeaua de marmură din camera ei de hotel.
Într-un moment de neatenție, în timpul nopții, a căzut și s-a lovit cu capul de podea.
„Știu că sunteți îngrijorați în legătură cu ochiul meu vânăt, așa că m-am gândit să vă dau de veste. Am fost în atât de multe țări și camere de hotel, încât când m-am trezit în mijlocul nopții să mă duc la baie, nu știam unde mă aflu și am căzut pe marmură. Nimeni nu mi-a făcut nimic, mă simt bine și sunt întâmpinată minunat în această excursie peste tot pe unde am fost. Mă distrez de minune. Sunt din ce în ce mai bine, dar, într-adevăr, am o strălucire aparte. Ar trebui să vedeți ce i-am făcut eu acelei podele de marmură”, a povestit Sharon Stone.
Foto: Profimedia, Instagram Sharon Stone
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.