De-a lungul timpului, Catinca Roman a preferat să fie foarte discretă în ceea ce privește viața personală. Recent, vedeta a fost invitată în emisiunea moderată de Cristina Șișcanu, acolo unde a dezvăluit motivul despărțirii dintre ea și tatăl fetiței sale.
Catinca Roman și bărbatul care i-a oferit o fetiță au format un cuplu timp de doi ani. Este vorba despre Petre Dumitrescu, fost component al trupei de dans a lui Cornel Păsat. Creatoarea de modă a recunoscut că nu a reușit să păstreze o relație de prietenie cu fostul ei partener, deși a făcut toate eforturile ca în viața fiicei ei să existe o figură paternă.
Vedeta susține că motivul separării ar fi fost diferența de vârstă, dar și mentalitățile diferite. Astfel, Catinca Roman a fost nevoită să-și crească fiica singură.
„Am fost și mamă singură și a fost foarte complicat. Sinceră să fiu, nu regret o secundă că am făcut-o pe Calina, dar, dacă aș fi avut mintea de acum, poate că m-aș fi gândit de două ori înainte s-o fac cu cineva pe care nu mă puteam baza.
E foarte, foarte greu și complicat și pentru copil. Relația nu a mers pentru că aveam mentalități foarte diferite, pentru că el era prea tânăr, sincer, îmi dau seama cu recul, și pentru că și eu eram într-o perioadă a vieții extrem de complicată, cu tot ce se întâmpla în familie, pe partea profesională, la fel.
Cred că a fost prea mult pentru amândoi la momentul respectiv”, a spus creatoarea de modă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10Ce relație există acum între Calina și tatăl ei
După despărțire, Catinca Roman nu a reușit să păstreze legătura cu fostul partener, în ciuda eforturilor pe care le-a făcut în acest sens.
„Din păcate, n-a prea existat. Nu pot să spun că suntem certați sau ceva de genul, dar, pur și simplu, nu s-a legat niciun fel de prietenie, niciun fel de conexiune”, a adăugat ea.
Cât despre relația dintre Calina și tatăl ei, creatoarea de modă a adăugat: „Din păcate, nu. Deși eu mi-am dorit întotdeauna să se întâmple acest lucru și am făcut toate eforturile necesare, însă nu s-a întâmplat.
Nu pot să vorbesc eu în numele lui. Nu-mi dau foarte bine seama de ce s-a întâmplat așa și de ce nu și-a asumat mai mult rolul de tată.
A fost un lucru care pe mine m-a măcinat foarte mult, pentru că știu din proprie experiență cât de important e pentru o fată să aibă un tată prezent, însă, acum, e matură și Calina, el nu mai zic, și mă gândesc că a venit vremea în care își vor seta ei lucrurile între ei”.
Catinca Roman, despre Calina și tatăl ei: ”A fost o perioadă în care l-a căutat”
Deși au trecut 20 de ani de la despărțire, Catinca Roman recunoște că o îndeamna pe fiica sa să se apropie de părintele său, deși bărbatul nu a făcut niciun pas spre ea.
„A fost o perioadă în care l-a căutat, după care, bineînțeles, că a intervenit perioada rebelă în care n-a mai căutat pe nimeni. După care l-a căutat, el n-a fost suficient de responsiv pentru cât și-ar fi dorit ea. Eu, în continuare, o încurajez să încerce să ajungă la o concluzie cu el, pentru că întotdeauna e important să ai un „closure’”, a încheiat ea.
Vezi și Catinca Roman, despre Petre Roman, dar și despre sora ei, Oana: ”Un adolescent egoist!”
Citește
A murit scriitorul Adrian Lustig, soțul Eugeniei Vodă
Mihai Dedu, despre căsnicia de 37 de ani: „Noi, dacă nu ne scoteam ochii, nu rezistam”