Câștigătorii sezonului 4 din Asia Express și-au suprins fanii cu o veste foarte importantă pentru ei. Cei doi au public duminică pe conturile de socializare câteva imagini alături de fiica lor cea mare și au anunțat că ziua de 12 decembrie este una extrem de specială pentru familia lor- pentru că este ziua Catincăi.
Micuța a împlinit 9 ani, iar mesajele emoționante pe care le-au transmis părinții ei au înduioșat inimile internauților. Totodată, aceștia au adăugat și o serie de fotografii cu fiica lor de când era doar un bebeluș.
„Țin minte perfect ziua aceasta de 12 decembrie de acum 9 ani. Era zăpadă aproape cât casa. Ne-am trezit pe la 5 crezând ca e alarmă falsă. Am început să dau în viteză la lopată și am plecat. În câteva ore eram tată. Totul s-a schimbat de atunci. În bine. Știu pentru cine și pentru ce trăiesc, simt că iubesc intens în fiecare zi și recunosc, îmi scapă din când în când pe ascuns câte o lacrimă, doar uitându-mă la tine. La mulți ani, Catinca. Îți multumesc că ai venit. 12.12.12 ❤️”, a scris el, vizibil emoționat.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2021/12/catinca-bebelus.jpg)
Imaginile înduioșătoare și mesajul spectaculos au strâns rapid mai bine de 20 mii like-uri, dar și o muțime de reacții pozitive.
„12.12.2012 o zi in care inima mea a crescut de milioane de ori când pentru prima data te-am strâns in brațe❤️
Și creste in fiecare zi când ma uit la tine, și nu se opreste. Mulțumesc copilul meu drag. La mulți ani Catinca!!!#9#happybirthday#lamultiani#catinca#mylove#mylife#myeverything ”, a fost și mesajul Elwirei.
Prietenii virtuali și-au dorit să transmită felicitări lui Mihai Petre și Elwirei și urări fiicei sale.
„La mulți ani frumoși ca ea❤️❤️❤️”, „La mulți ani, Caty!?❤️”, „La mulți ani sănătoși și frumoși, dulce fetiță! ❤️”, „Ce frumoasă este. La mulți ani ?” sau „Ce domnișoară frumoasă, cu ochii superbi ca ai mamei ei! La mulți ani, copil frumos!”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.
Mihai Petre e mândrește de câte ori are ocazia cu cele două minunății din viața lui, Catina și Ariana, iar el a dezvăluit de multe ori că fiica lui cea mare a fost motivul pentru care a acceptat provocarea Asia Express, pentru că ea era mare fan al emisiunii.