Vedeta a reușit să slăbească în timp record și e chiar mai plăpândă decât înainte de sarcină.

Contactată de Click!, bruneta a dezvăluit câte kilograme are în prezent, recunoscând și ea că e cam slăbuță.

Câte kilograme a ajuns să cântărească Roxana Vancea

Roxana Vancea și Dragoș Paiu formează una dintre cele mai frumoase și echilibrate familii din showbiz-ul românesc. Și asta se vede în ochii lor! În prezent cei doi se află în Dubai, alături de cei doi prichindei ai lor, Milan (băiețel pe care Dragoș îl are dintr-o relație anterioară) și de Zian (2 ani) copilașul pe care îl au împreună.

Din imaginile pe care Roxana le-a postat pe contul său de Instagram putem vedea că bruneta a slăbit foarte mult, față de acum câțiva ani. Asta, deși mereu a fost în formă.

e-mai-slaba-ca-niciodataSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Fosta „vecină” de la „Neața cu Răzvan și Dani”, de la Antena 1, a povestit cum a reușit să slăbească atât de mult.

„În prezent am 45 de kilograme la o înălțime de 1.63 cm, sunt o persoană scundă.

Acum mănânc orice, în momentul de față, pentru că îmi doresc să mă îngraș 3/4 kilograme, însă nu reușesc.

Atunci când eram „vecina” de la “Neața cu Răzvan și Dani” aveam 50 de kilograme, dar nu făceam sport, doar ce făceam la facultate și cam atât.

În trecut, când eram mai grăsuță, am avut singur an în care m-am dereglat hormonal și m-am îngrășat 12 kilograme, pe care le-am dat după aia jos în următoarele șapte luni. În rest sunt slabă de când mă știu, nu atât de slabă ca acum, dar tot timpul am avut undeva la 49/50 kilograme”, a declarat Roxana Vancea pentru sursa citată.

Roxana Vancea s-a urcat pe cântar și a declanșat furia fanilor. Ce i-au reproșat aceștia după ce au văzut poza cu dovada

Roxana Vancea a ajuns în atenția publicului după ce echipa de la Neatza cu Răzvan şi Dani, de la Antena 1, a decis să o angajeze pe vedetă pe postul de asistentă de televiziune. Bruneta a venit pe acest post după ce Daniela Crudu a ales să părăsească echipa matinală de succes.

În trecut, Roxana Vancea s-a iubit cu Mihai Bendeac. La scurt timp l-a cunoscut pe actualul ei soț, Dragoș Paiu, cu care trăiește o viață frumoasă și liniștită alături de prichindeii lor.

Cum și-a cunoscut Roxana Vancea soțul. E incredibil ce a îndrăznit aceasta să îi spună. Alți bărbați ar fi fugit

Chiar și înainte de a deveni ea însăși mamă biologică, Roxana era o mamă model pentru băiețelul soțului ei.

Vezi și Ce spune Roxana Vancea despre încă un copil. E delicioasă!

Citește și:

Aceasta este femeia care l-a crescut pe Cătălin Bordea, după ce tatăl lui l-a abandonat în autobuz!

Florin Zamfirescu se gândește deja la moarte: „M-am plictisit de viață. Cred că mă duc”. Marele actor are numai 74 de ani