Cuprins
Deși mulți nu îi vedeau împreună, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au demonstrat că iubirea nu ține cont de așteptările celor din jur. Cei doi formează un cuplu de peste trei ani, iar celebrul chef a decis să facă pasul cel mare anul trecut. Într-un interviu exclusiv pentru Cancan, juratul de la MasterChef a vorbit despre emoțiile și momentele amuzante din ziua cererii în căsătorie.
Chef Cătălin Scărlătescu (52 de ani) și Doina Teodoru (35 de ani) trăiesc de trei ani o poveste de iubire autentică, demonstrând că dragostea nu are vârstă. În ciuda diferenței dintre ei, cei doi au construit o relație armonioasă, bazată pe încredere, respect și momente pline de pasiune.
„Da, e o nebunie cu diferența de vârstă, pentru toată lumea contează, mai puțin pentru noi. Nu l-am întrebat câți ani are când l-am văzut prima oară și l-am plăcut. Se simte o diferență între generații, și-n gândire, și-n alte aspecte, avem de multe ori discuții din astea principiale. Din anumite puncte de vedere, el e mult mai conservator, cum și eu sunt la fel, din alte puncte de vedere. Dar da, se simte diferența între generații, însă e fun, căci nu ne plictisim niciodată, avem multe de vorbit despre asta”, spunea Doina Teodoru în trecut.
Cătălin Scărlătescu a servit, în premieră, „rețeta” cererii în căsătorie, presărată cu emoție și un strop de ezitare. Celebrul chef a ținut inelul „la dospit” în buzunar timp de o lună, căutând momentul perfect pentru a-i spune Doinei Teodoru „vrei să fii soția mea?”.
Cererea în căsătorie, un moment plin de emoție și umor
Chef Scărlătescu a ales să își ceară iubita în căsătorie într-un cadru intim, într-un restaurant din București, alături de doi prieteni apropiați. Despre acest moment, celebrul bucătar a mărturisit:
„L-am ținut în buzunar vreo lună până să-mi fac curaj. Nu, curajul l-am avut, dar n-am găsit momentul. Și când să-i spun, i-am spus așa, cu o voce mai stinsă.” Însă, într-o notă amuzantă, Scărlătescu a dezvăluit că Doina nici măcar nu a auzit cererea inițial: „Păi în prima fază n-a auzit. «Ce zici, mă, acolo?» (n.r. râde) Ce să fac!? Nu sunt bun la așa ceva!”
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2025/03/catalin-scarlatescu-doina-teodoru.jpg)
Succesul profesional și siguranța financiară
Pe lângă acest detaliu din viața sa personală, Scărlătescu a vorbit și despre cariera sa înfloritoare, subliniind că gastronomia i-a adus atât împlinire, cât și stabilitate financiară. „Nu m-am gândit niciodată cum ar fi să câștigi un premiu, pentru că eu am câștigat mai mult decât foarte mulți în lumea asta. Uitați-vă la mine, evoluția mea deja este un mare câștig, așa că nu-mi fac probleme de bani niciodată,” a declarat el pentru Cancan.
Chef Scărlătescu a povestit și despre începuturile sale, dezvăluind că a lucrat în străinătate și câștiga foarte bine încă din anii ’90: „Prin 1990, eram deja plecat afară. Și ajunsesem prin 2000, câștigam aproape 3500 de mărci. În Germania, câștigam cam cât un medic.
Viitorul lui Cătălin Scărlătescu: „În gastronomie voi rămâne mereu”
Chiar dacă recunoaște că televiziunea poate fi imprevizibilă, Scărlătescu este sigur de un lucru: gastronomia rămâne marea sa pasiune.
„Nu știu cât mai durează cu televiziunea, dar în zona de gastronomie voi rămâne în permanență.”
Indiferent de provocările care vor urma, Cătălin Scărlătescu continuă să demonstreze că prin muncă, talent și pasiune, succesul vine de la sine – atât în carieră, cât și în viața personală.
FOTO Instagram
Citește și