„În 1994 aveam salariu 1400 de dolari”, „Am gătit 14 tone de scoici în 4 zile”, „Am învățat să merg ținându-mă de fețele de masă, părinții mei, neamurile mele au fost cârciumari”, „Mâncarea gospodinelor este cea mai gustoasă”, sunt doar câteva dintre declarațiile făcute de chef Cătălin, în podcastul lui Speak.
Însă, o temă foarte intens dezbătută a fost aceea a gastronomiei ca afacere. Aici, juratul de la „Chef la cuțite” a fost foarte ferm și a spus că nu se poate face performanță în bucătărie fără seriozitate. Mai mult, s-a declarat un șef atipic, care are metodele lui pentru a motiva angajatul.
Cătălin Scărlătescu: „Îți dau posibilitatea să fii coproprietar în restaurantul clădit de mine”
În restaurantul meu nu va exista salariu. Nu le dau bani. Eu nu le dau bani, le dau procente. Dă-mi posibilitatea să-ți dau cât? 10.000? De ce mi-ai luat, măi, doar 10.000? Ia 20.000, ia 30. Ia tu mult, că dacă iei tu mult am și eu mult. Îți dau posibilitatea să fii coproprietar în restaurantul muncit de mine, construit de mine, clădit de mine. Și atunci, fiind cumva și al tău, te interesează mult mai mult ca farfuria care iese să fie superbă, fantastică. Nu mai ai voie la greșeli.
La mine la restaurant nu există pauză. La mine la restaurant nu există fumat, la mine la restaurant nu există telefon mobil la personal. Flit, la revedere! Vreți pauză? Legal, trebuie să îi ții 9 ore la muncă și o oră pauză. Vă rog eu foarte mult să veniți la ora 16.00, toți, veniți și stați în fața ușii o oră, nu intrați înăuntru, vă faceți afară ora de pauză. Și începeți cu o oră de pauză. După care intrați înăuntru și la revedere”, a declarat Cătălin Scărlătescu în podcastul „La Fileu”, realizat de Speak, pe canalul lui de Youtube. Momentul de mai sus poate fi ascultat la minutul 49.45.
Citește și: VIDEO Toată lumea e a lor! Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu dansează pe străzi, se sărută și se adoră
Citește și: Chef Cătălin Scărlătescu, primele declarații despre nunta cu Doina Teodoru: „Mi-a dat Dumnezeu de toate”