Cătălin Moroșanu a povestit într-un interviu, înainte de a se aventura în competiție, cum era în perioada copilăriei și ce corecții îi erau aplicate.
“Copil râzgâiat, mereu când făceam năzbâtii, luam bătaie, că eram cel mai mare. Mai am un frate mai mic decât mine.
Am fost un copil neascultător, până la vârsta de 14 ani. Am avut un caracter rebel și în adolescență. La 18 ani am și plecat de acasă să mă descurc singur, atunci m-am angajat ca agent de pază”, acesta fiind și primul său job, după cum a povestit Cătălin Moroșanu.
”Moartea din Carpați”, un familist convins, extrem de loial, tată dedicat al unei fetițe, știe clar ce a moștenit de la fiecare dintre părinții săi.
„De la mama moștenesc ambiția de a merge mai departe, iar de la tata inteligența, mai ales cea emoțională. Este un foarte bun cunoscător de oameni.
Mă bucur că am rămas lângă ei, că nu am plecat ca alți români în țări străine”, continuă Cătălin Moroșanu.
Cătălin Moroșanu are o familie fericită alături de soția sa, Georgiana, cu care este împreună de 19 ani. Zilele trecute, el i-a transmis soției sale un mesaj emoționant, cu prilejul aniversării a 19 ani de când sunt împreună, dezvăluind față de fani o latură neașteptat de sensibilă.
Citește și: