Cuprins
Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri de modă din țara noastră. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că acesta a format un cuplu cu Bianca Drăgușanu. Deși relația de dragoste dintre ei s-a încheiat acum mulți ani, creatorul de modă o apreciază foarte mult pe aceasta și are doar vorbe frumoase la adresa ei.
”Când am intrat în încăpere cu ea, s-a făcut liniște”
Recent, Cătălin Botezatu a făcut dezvăluiri despre relația cu Bianca Drăgușanu. Designerul a povestit cum s-au cunoscut, dar și care a fost momentul în care și-a dat seama că vrea să formeze un cuplu cu ea.
„Bianca, contrar tuturor aparențelor de atunci, pentru vremurile acelea, pentru că ea se actualiza tot timpul, arăta bine. Era femeia accident atunci, pentru că altfel nu îmi atrăgea atenția. Era o femeie frumoasă, înaltă, avea și atunci sâni.
Am întâlnit-o la Kitzbuhel, a făcut o prezentare pentru mine, iar seara am invitat-o să meargă cu mine la o mare petrecere de milionari, unde erau numai oameni cu bani, și îmi aduc aminte că atunci când am intrat în încăpere cu ea, s-a făcut liniște.
Ăla a fost momentul în care am hotărât că ea va fi aleasa și va fi cea în care voi investi din toate punctele de vedere, ca și imagine, în primul rând.
Bianca a luat ce a trebuit de la mine. Chiar dacă ea face mult show, de fapt face ceea ce se cere.
Eu niciodată nu o să vorbesc urât de ea, nu o să o desconsider, o să spun numai lucruri frumoase. Pentru mine, Bianca rămâne Bianca.
Ea este o femeie puternică, a demonstrat că poate să fie și o bună prezentatoare de televiziune, o mamă bună, un creator de modă ok. A demonstrat că este destul de completă și complexă până la vârsta pe care o are.”, a declarat Cătălin Botezatu la WOWnews.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/05/bianca-si-botezatu-cu-ani-in-urma.jpg)
”Are talia mică pentru că face sport!”
„Bianca e creația mea și ea știe asta și spune asta. Și eu sunt mândru, chiar dacă o să îmi iau hate. Bianca a pornit de jos, a fost, atunci când am cunoscut-o eu, o femeie frumoasă, care, normal, a evoluat, cum este și firesc.
Am văzut tot felul de femei în România care evoluează și asta nu e rău, sau am văzut tot felul de fete, care dintr-un aspect neplăcut au evoluat în femei frumoase și iar nu este rău, dar pe ele nu le mai comentează nimeni. Pe Bianca în schimb, toată lumea o comentează, nu înțeleg de ce, că vezi Doamne și-a scos coastele și așa mai departe.
Nu, nene! Are talia mică pentru că face sport, pentru că se îngrijește și pentru că a investit în ea. Că și-a pus niște silicoane și niște buze, că ți-ai luat pantofi noi, toată lumea are.”, a declarat Cătălin Botezatu, pentru WOWbiz.ro.
Cătălin Botezatu, sfat pentru femeile care vor să arate bine la un eveniment
„La o nuntă, întotdeauna prima greșeală pe care o fac femeile este să își facă o rochie ca a unei vedete. Să își facă rochii care sunt pozate pe manechine de 1.80 m, care mai sunt urcate și pe un piedestal care îi dau așa o chestie statuară, ele neavând de fapt o conformație pentru o astfel de rochie, și atunci de multe ori domnișoarele care vor, îmi asum asta, o să îmi iau hate, sunt mici de înălțime și sunt puțin mai grăsuțe și Doamne ferește nu e nimic rău în asta, dar dacă vor o rochie cu crinolină, vor arăta ca o butelie cu husă.
Plus că nu își dau seama că o crinolină din aceea mare este frumoasă, da, dar pe o femeie înaltă. Plus că nu își dau seama, dar crinolina aia, când te așezi ți se văd toate… Doamne ferește!”, a explicat în urmă cu ceva timp Cătălin Botezatu.
Citește și:
Tina Turner a murit la vârsta de 83 de ani. „Lumea pierde o legendă a muzicii”