A moștenit ochii albaștri ai acestuia, dar zâmbetul mamei sale. E la vârsta primelor colinde, iar mama sa deja îl învață câteva, după cum arată filmulețele puse de aceasta pe contul de Instagram.

thomas-a-mostenit-ochii-tataluiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Spre surprinderea tuturor, deși încă are o vârstă fragedă, micuțul repetă foarte bine după mama sa și e totul numai un zâmbet, semn că se distrează de minune. „Noi ne-am pus pe treabă cu învățatul de colinde că acum vine Crăciunul și ne prinde Moș Crăciun nepregătiți!”, a scris pe Instagram Lili Sandu.

De ce nu i-a tăiat moțul fiul ei

Toți părinții abia așteaptă să taie moțul copiilor, la un an însă nu și Lili Sandu. Aceasta și partenerul ei de viață au decis că ei să nu facă acest lucru pentru micuțul lor, Thomas.

Vedeta a mărturisit pe pagina sa de Instagram că ea și partenerul său nu sunt cu aceste tradiții și au preferat să nu țină cont de ele doar de dragul de a fi în rândul lumii.

„Noi nu i-am tăiat moț, turtă sau să aleagă de pe tăviță. Știm că acesta este obiceiul, dar noi nu prea suntem cu astfel de practici”, a spus Lili Sandu pe pagina sa de Instagram.

Lili Sandu mai vrea un copil

Și-a intrat foarte repede în rolul de mamă și consideră că i se potrivește foarte bine, astfel că nu exclude varianta de a mai avea un copil, ci din contră, chiar a mărturisit că își dorește acest lucru.

Vedeta le-a povestit fanilor de pe Instagram, în urmă cu mai mult timp, că vrea să mai facă un frățior sau o surioară pentru băiețelul său, mai ales că sarcina pe care a avut-o cu acesta a fost una ușoară, care nu i-a creat deloc probleme.

„Sincer eu chiar mi-aș dori să mai fac un copil pentru că am avut o sarcină ușoară, îmi place să fiu mamă, trebuie să îl mai conving pe Silviu acum, să vedem. Și pe Dumnezeu”, a spus Lili Sandu pe Instagram.

Vezi și Lili Sandu a luat o decizie legată de vaccin: ”Am negat vehement acest vaccin și orice tip de vaccin în general”

Citește și:

Pavel Bartoş a slăbit 12 kilograme! Cum a reușit: ”Am alt tonus, mă simt mai bine!”

Alexandra Stan, artista care investește mii de euro în accesorii și haine: „Încă umblu cu mașina lui taică-miu”