A fost nuntă mare, în weekend, iar vedetele nu au lipsit nici de pe scenă, nici de la mesele nuntașilor. Mireasa a fost celebra avocată Katia Cicală, asociata Iulianei Marciuc la azilul de bătrâni pe care îl deține, dar și cea care a apărat-o pe Diana Enache în procesul de acum 7 ani, cu libanezul care a atacat-o în scara blocului. Katia este o prietenă de familie și ca o soră pentru Iuliana Marciuc, așa că vedeta TVR nu putea lipsi de la nunta ei.

iuliana-marciuc-2SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Ce mare s-a făcut fiul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache!

Astfel, am avut ocazia să vedem familia Enache reunită, iar David, fiul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache este dovada că timpul zboară ca gândul și ca vântul. Până mai ieri un băiețel adorabil și năzdrăvan, David este acum un flăcău în toată firea, care se pare că a moștenit din plin carisma tatălui său, dar și talentul artistic. David este elev la școala privată ICHB (Liceul Teoretic Internațional de Informatică București), dar tot spre zona artistică se pare că va face carieră, fiind atras de actorie. De altfel, tânărul a bifat o mare realizare, fiind distribuit în „Familia Addams”, peliculă regizată de Tim Burton și filmată de Catherine Zeta Jones la București, anul trecut. De atunci, au mai urmat

La nunta Katiei Cicală cu alesul ei, Cristian, atmosfera a fost ca la un concert adevărat. Pentru că nimeni nu a stat jos cu atâtea vedete prezente pe scenă, la microfon. Fascinata Stela Enache, un simbol al eleganței la 72 de ani, a cântat impecabil „Ani de liceu”, celebra piesă scrisă de soțul ei, regretatul Florin Bogardo, și a răscolit amintiri și nostalgii. Fuego i-a ținut companie pe scenă, dar a cântat și separat, iar Alina și Romeo de la Alesis au completat lista artiștilor care s-au ocupat de programul artistic. La nuntă au fost mai fost prezenți și alți artiști cunoscuți, printre care Maria Dragomiroiu, Mirabela Dauer, Gheorghe Gheorghiu.

Citește și: Cum se înțelege acum Adrian Enache cu fosta soție, cea pe care a părăsit-o pentru Iuliana Marciuc. Cei doi au divorțat acum 13 ani

Citește și: 25 de ani de când se iubesc. Cum s-au cunoscut Iuliana Marciuc și Adrian Enache