Fosta mare gimnastă Sandra Izbaşa (32 de ani) s-a măritat cu actorul Răzvan Bănică (30 de ani), nepotul lui Ștefan Bănică, pe 30 iulie 2021. Cele mai noi poze publicate de Sandra Izbașa pe Instagram ne înfățișează o femeie superbă, radioasă, senzuală.
Rochia fucsia îi vine superb și merge perfect cu părul blond platinat. Fosta campioană olimpică se topește în brațele soțului ei, care îi face o declarație de dragoste simpatică: „Ești vinovată pentru fiecare zâmbet și hohot de râs! Să vă fie și vouă numai bucurie”, a scris actorul, poreclit „Enrique Iglesias România”.
Răzvan Bănică, soțul Sandrei Izbașa, un talentat actor
Răzvan Bănică este actor la Teatrul Nottara din Capitală, a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografie, iar unchiul lui este nimeni altul decât celebrul artist Ștefan Bănică Junior. Răzvan a jucat în serialele „State de România”, „Pariu cu viaţa”, „Îngeraşii”, “Iubire şi Onoare”. A jucat în piesele “Goana după fluturi” „Fraţii Karamazov” sau „Servieta de doc”.
La ediţia din 2012 a Festivalului Naţional de Teatru „Serile Teatrului Studenţesc”, Răzvan Bănică a fost distins cu ”Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar”, pentru rolul lui Rică Venturiano din spectacolul “O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. Pentru asemănarea evidentă cu starul internațional Enrique Iglesias, Răzvan Bănică este poreclit „Enrique Iglesias de România”, poreclă care nu credem că îl deranjează.
Sandra Izbașa e ultima campioană olimpică a gimnasticii româneşti
Sandra Izbașa este ultima campioană olimpică a gimnasticii românești, titlu cucerit la sărituri, la ediția din 2012, de la Londra. Aceea a fost cea de-a doua ei medalie de aur de la Jocurile Olimpice, după ce, în 2008, la Beijing, terminase prima la sol. Palmaresul olimpic al gimnastei a fost completat cu două medalii de bronz, obținute cu echipa, în 2008 și 2012.
Până la retragerea definitivă, care a avut loc la 10 aprilie 2014, la vârsta de 24 de ani, Sandra a mai cucerit 12 medalii la Campionatele Europene, dintre care 7 de aur. De asemenea, a urcat de trei ori pe podiumul de premiere la Campionatele Mondiale (are un argint și două bronzuri).
Cătălina Ponor și Bogdan Jianu s-au căsătorit pe 18 iunie 2022
Cătălina Ponor (34 de ani) și Bogdan Jianu (52 de ani) se cunosc din 2005, dar în februarie 2020 și-a mărturisit iubirea, iar pe 8 august 2020 anunțau că se vor căsători. Iată că evenimentul s-a întâmplat pe 18 iunie 2022, într-un cadru de poveste.
Cătălina Ponor a spus „DA” și i-a avut alături pe foștii antrenori de gimnastică și pe câteva dintre fostele colege, și ele mari campioane: Mariana Bitang, Octavian Bellu, Andreea Răducan, Corina Ungureanu și Monica Roșu. Nu au lipsit nici actrițele Carmen Tănase și Elvira Deatcu. Petrecerea a avut loc într-un local, pe malul lacului din Căciulați, Ilfov. Cătălina a fost superbă în rochița albă, vaporoasă
Cătălina Ponor are palmares impresionant în gimnastică: 23 de medalii la competiţiile majore: 5 la Jocurile Olimpice (3 aur, 1 argint, 1 bronz), 5 la Campionatele Mondiale (3 argint şi 2 bronz) şi 13 la Campionatele Europene (8 aur, 2 argint şi 3 bronz). Bogdan Jianu l-a avut ca mentor pe Sergiu Nicolaescu, așa că s-a îndreptat către filme și spectacole istorice. Este regizor, cascador, scenarist și actor. Este fenomenal și credibil în rolul lui „Vlad Țepeș”, căci asemănarea este izbitoare. Bogdan Jianu, care este fostul soț al Juliei Chelaru, a jucat în producții precum „Vine Poliția”, „Hunted”, „Mihai Viteazu”, „Dacii”, „Vlad Draculea” și „Iancu Jianu”.
Citește și: Kira Hagi, mesaj viral de ziua tatălui ei. Imaginea emoționantă cu Gică Hagi, care a strâns mii de aprecieri
Citește și: Camelia Potec şi-a botezat cea de a doua fetiţă! Nașa ei e tot o mare sportivă!