În urmă cu aproape 10 ani, cu o investiție de un milion de euro și încă doi asociați, Ovidiu Komornyik (55 de ani) inaugura un hotel micuț și cochet în Vama Veche, chiar pe malul mării. Proprietatea de 300 de metri pătrați, cu 18 camere, a devenit repede populată de artiști, prietenii lui Ovidiu, dar și de turiștii încântați de oaza de verdeață de acolo.

Cazare în Vama Veche la hotelul lui Ovidiu Komornyik. Cât costă și cum arată

Autorul şlagărelor ”Frumoasa mea” şi ”Eşti mireasa vieţii mele” se mută la mare odată cu venirea primăverii și mai pleacă de acolo când sezonul estival este pe terminate. Desigur, excepție fac perioadele cu turnee și concerte, dar în mare parte Komornyik este la hotel, pentru a superviza totul.

Hotelul lui funcționează și în ziua de azi, l-am găsit listat pe Booking și am făcut o simulare pentru o vacanță de 5 zile la finalul lunii august, pentru doi adulți și un copil de 12 ani. Nu am găsit locuri disponibile și am schimbat datele rezervării. Am găsit trei zile legate în perioada 18-21 august, într-o suită de lux, de 40 mp (baie și 2 dormitoare), cu vedere la mare și cu mic dejun inclus, la prețul de 2850 de lei, cu anulare gratuită și plata la proprietate, în momentul cazării.

hotel-ovidiu-komornyik-vama-veche-3-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

Scorul pe Booking pentru „Casa OK by OVO” este extrem de ridicat, 9,7, iar review-urile nu sunt puține, se apropie de 200. Turiștii apreciază liniștea zonei, terasa spațioasă, piscina, grădina, camerele. Au fost turiști cărora prețurile li s-au părut cam ridicate atât la cazare, cât și la restaurant, iar alții care taxau imaginea generală a stațiunii.

Au fost destule evaluări ale iubitorilor de animale, care au apreciat prezența celor 5 pisicuțe extrem de bine îngrijite, dar un alt lucru e cert. Dacă am fi să extragem o părere comună a turiștilor care au lăsat recenzii, aceea ar fi că toți apreciază volumul decent al muzicii, la terasă și la restaurant. Se pare că oamenii chiar se duc pentru liniște în Vamă, nu pentru „bumți-bumți”.

Dacă îți cauți cazare în Vama Veche, să știi că hotelul lui Ovidiu este deseori populat de artiști, de prietenii lui de suflet, așa că ai oricând șanse să îți bei cafeaua lângă Angela Similea, Luminița Anghel, Sanda Ladoși, Gabriel Dorobanțu, Monica Anghel etc.

𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.

Citește și: Smiley, Vâlcan, Fodor și soțiile lor, în inspecție la pensiunea pe care o dețin în Vama Veche. Cum arată cazarea și cât te costă să îți faci vacanța la ei

Citește și: Cât costă o noapte de cazare la hotelul Andreei Bănică de pe litoral și ce primești de acești bani. Cum îi merge afacerea cântăreței

Citește și: Imagini și prețuri de la moșia Andreei Esca. Cât te costă să dormi „acasă” la vedeta PRO TV. Cele 8 case sunt un adevărat muzeu

Citește și: Imagini de la moșia Monicăi Anghel! Cum arată conacul din Argeș unde solista se refugiază cu toată familia. E patroană, dar muncește pe brânci pentru turiștii ei