De altfel, președintele s-ar descurca foarte bine și fără acest venit, doar din pensia soției, drepturile de autor și închirierea unor proprietăți.
O publicație franceză a luat la puricat veniturile celor doi și a ajuns la concluzia că familia prezidențială franceză face 39 583 de euro pe lună. Cel puțin acestea au fost încasările lunare în 2016 și 2017.
Prima doamnă, Brigitte Macron, are o pensie de 2.150 de euro, prin urmare veniturile fixe, cumulate, ale celor doi urcă la 13.700 de euro lunar, adică 164.400 euro anual.
Soția președintelui are o vilă estimată la 1,4 milioane de euro și două spații comerciale. Pe toate le închiriază cu 4.000 de euro pe lună, adică 48.000 de euro pe an.
Apoi, președintele a scris o carte, ”Revolution”, din care, în perioada 2016 – 2017, a încasat, din drepturi de autor, suma de 250.000 de euro. Asta înseamnă peste 20.000 de euro pe lună.
În condițiile în care un salariu mediu, în Franța, este de 2.250 de euro, net, pe lună, se poate spune că cuplul prezidențial n-o duce deloc rău.
Foto: Hepta
Vezi și Brigitte Macron, fotografii incendiare cu bodyguardul. Iată cum a fost pozată
Citește și: