La aproape jumătate de an de când a devenit mamă pentru a doua oară, Andreea Ibacka a publicat mai multe imagini cu fiul său, alături de un mesaj emoționant. Andreea Ibacka a mărturisit că la al doilea copil a plănuit să fie mai relaxată și să se bucure de fiecare moment de „bebelușeală”.

Andeea Ibacka a publicat pe contul său de Instagram mai multe imagini în care apare ținându-și în brațe băiețelul. În imagini fanii pot vedea cât a crescut micuțul în cele aproape 6 luni de viață. Totuși, Andreea se ferește să-i arate acestuia chipul.

„În mod absolut comun, mi-am propus ca a doua oară să mă bucur mai mult de bebelușeală. Să nu mai număr zilele fiecărei etape ce vine cu provocări, să nu aștept să treacă colicile, apoi durerile de dinți, primele săptămâni de diversificare, primii pași nesiguri, tantrumurile, insomniile ș.a.m.d. pentru a mă bucura 100% de experiența de mămică.

Să nu verific aplicațiile mobile în căutarea acelor zile cu soare din dezvoltarea acestui pui de om (în care – vezi Doamne – ar trebui să fim mai radioși decât în celelalte) și să mă încarc din fiecare secundă petrecută alături de el. Sigur că atunci când avem o noapte mai bună, în care chiar legăm câteva ore de somn, tonusul meu este altul… și sunt convinsă că vom ajunge să avem asta mai des. Dar până una alta avem un drum de parcurs. Împreună. Cu foarte bune și câteva greutăți.

Și cu toate că sunt momente, situații în care îmi fac autocritică fiindcă mi-aș dori să fiu mai înțeleaptă, mai organizată pentru copiii mei, sunt și momente în care mă felicit și mă țin de plan. De planul cu bucuria, de la el am pornit. ”, a scris Andreea Ibacka pe Instagram.

”Alături de Tiago am cunoscut o altă dimensiune a privării de somn, mult dincolo de experiența alături de Namiko (copilul demo). Chiar și așa, în cele aproximativ 160 de nopți nedormite consecutiv nu mi-am pierdut niciodată răbdarea, nu am încetat să-l alint, nu am ridicat tonul, nu am găsit motive să lipsesc nici o jumătate de noapte de lângă el.

Băiețelul meu simpatic, dorit și – da – mega terorist cu somnul meu e la vârsta la care îți vine să-l bagi în buzunar, să-l porți nedezlipit, să-l pupi încontinuu (mai ales că nici nu se va împotrivi).

Așa că până să-mi trântească și el un ”asta e treaba mea, mama!” (mi-a stat ceasul când am auzit-o prima oară de la sora lui)… pe noi doi o să ne găsiți frecvent așa”, a scris Andreea Ibacka în dreptul fotografiilor în car eîl îmbrățișeazăcu multă dragoste și delicatețepe Tiago.

Andreea-si-TiagoSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Amintim că Andreea Ibacka a devenit mamă pentru a doua oară în luna octombrie a anului 2021. Ea și Cabral mai au împreună o fetiță pe nume Namiko, care îi seamănă leit tatălui ei. Prezentatorul TV mai are o fată dintr-o relație anterioară.

Vezi și Andreea Ibacka a povestit în premieră situația disperată prin care a trecut: ”M-au anunţat că urma să nasc în noaptea respectivă şi apoi m-au trimis înapoi la hotel”

Citește și:

Ce i-a făcut Andreea Marin lui Daniel Buzdugan pe vremea când lucrau în acelaşi loc. Vedeta i-a spus clar: „Nu improvizăm”

Ioana Ginghină, declarații scandaloase: ”Probabil că secretul succesului unei vieți frumoase este, nu știu, după 10,15, 20 de ani, să schimbi partenerul”