Însă relația celor doi e cu mult mai lungă, ei formând un cuplu de peste 15 ani cu Emil Grădinescu, din care a rezultat și o fetiță, acum în vârstă de 12 ani, Ana.

”10 ani ca ieri… ❤️💍 ❤️”, a scris artista pe contul ei de socializare, marcând momentul și încântându-și fanii cu fotografii cu ea în rochia de mireasă. Printre instantanee se află și unul cu fiica sa, de la nunta ei, când puștoaica încă folosea suzetă.

Bonus, Carmen Trandafir a postat apoi și câteva fotografii cu fiica sa de 12 ani purtându-i rochia de mireasă. Se poate vedea cât de frumoasă și delicată e Ana și cât de bine seamănă cu mama ei.

acum-10-aniSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Eu îmi doream o relație, dar nu cu acte”

Carmen Trandafir povestea, în cadrul unui interviu, că atunci când l-a întâlnit pe Emil Grădinescu nu se gândea la mariaj. A fost cerută în căsătorie la trei ani după venirea pe lume a fetiței lor. ”Eu mereu mi-am ținut viața personală secretă. Mama avea mereu grijă de relațiile mele, dar în cazul lui Emil nu a fost așa. Acolo a fost o aprobare tacită. Totul a venit de la sine, ne-am plăcut foarte mult din prima.

La început simțeam că nu vrem căsătorie și că ne simțim foarte bine așa. Eu îmi doream o relație, dar nu cu acte. Emil, la fel, nu prea își dorea atunci copil și am zis că de ce să ne legăm la cap”, a dezvăluit Carmen Trandafir.

”Iar în momentul în care am avut-o pe Ana ne-am dorit-o mult. Am zis că nu ne suntem de ajuns noi doi și fără să ne-o spunem, parcă, ne-am transmis că a fost cazul”, a mai spus solista.

”Întâi copilul, iar apoi căsătoria, habar nu am cum a venit. După trei ani de copil, Emil m-a cerut. Nu i-am dat răspunsul în noaptea aceea, iar a doua zi i-am spus că știu cum va arăta rochia și că vreau o petrecere doar cu prieteni”, a încheiat Carmen Trandafir.

Vezi și Ioana Ginghină, detalii despre nunta din această toamnă. Va îmbrăca din nou rochia albă de mireasă?

Citește și:

Cine este noul iubit al Ralucăi Pastramă. Fosta soție a lui Pepe nu se mai ferește

Surpriză! Abia a născut și e iar însărcinată! Ștefan Stan va mai avea o fetiță!