La mulți ani, Carmen Rădulescu! Artista a fost omagiată pe 29 ianuarie de colegii Teatrului de Revistă, care au lăsat un mesaj pe pagina oficială de Facebook.
„De ziua ei, îi dorim cunoscutei soliste de muzică ușoară Carmen Rădulescu, prietenă și colaboratoare a Teatrului „Tănase”, mulți ani minunați, cu zâmbete și bucurii.
Carmen Rădulescu a urcat pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” în spectacolele “Glume pe portativ” și “Un cântec, o glumă”, în calitate de invitat. În anul 2022, a fost omagiată pe scena teatrului, în cea de-a șasea ediție a Galelor Savoy”.
Carmen Rădulescu a împlinit 60 de ani: „Nu prea îi simt, dar îi primesc cu bucurie”
Sărbătorita a avut, și ea, un mesaj pentru toți cei care au copleșit-o cu urări. „60? Nu prea îi simt, dar îi primesc cu bucurie. Mulțumesc tuturor pentru multele mesaje și gândurile bune! Vă îmbrățișez cu toată inima”, a scris Carmen Rădulescu, pe Facebook. Ea a publicat și un selfie, pentru a dovedi că încă se simte și arată ca în tinerețe.
Îndrăgita noastră artistă a renăscut de când a devenit bunică, în urmă cu trei ani, Carmen Rădulescu având o relație excelentă cu fiul și cu nora sa. Băiatul artistei, Sorin (35 de ani), este pilot de profesie, iar zilele trecute, pe 22 ianuarie, și-a sărbătorit și el ziua de naștere.
Acum recuperează amândoi timpul pierdut, ținând cont că viața i-a despărțit după divorțul solistei din anul 1999. Băiatul a rămas atunci în grija tatălui, Sorin Oprea, fiul dirijorului Paraschiv Oprea. Dar aceasta nu e singura dramă din viața lui Carmen Rădulescu.
Solista le-a îngropat pe toate în sufletul ei, le-a mai povestit la televizor, în diverse interviuri, dar acum se bucură de libertatea și de viața frumoasă de artist. Căsuța de la Gruiu, județul Ilfov, este un adevărat colț de Rai, cu curte mare, flori, pomi, verandă primitoare și o mulțime de animăluțe.
Viață tihnită la curte
„Se spune că în luna martie e bine să faci ordine în cămara plină cu de toate și să arunci tot ce nu-ți mai trebuie. Să strângi frunzele uscate din curte (cine stă la casă cu curte) și să le dai foc…! Astfel, îndepărtezi de tine și de casa ta tot ce este rău, gânduri, spirite etc! Așa am și făcut! Mai avem de lucru, dar am luat o binemeritată pauză să ne bucurăm de aer curat, de „plantația” de animăluțe, floricelele de sezon, de tot ce ne oferă natura! Vă îmbrățișăm”, scria Carmen Rădulescu, pe Facebook, în dreptul unor imagini în care dă cu grebla, în grădină.
Într-o altă postare, care datează din pandemie, artista noastră își văruiește pomii fructiferi. Este o gospodină desăvârșită și nu poate să stea locului. „Nu mai am stare, nici răbdare să treacă timpul degeaba… așa că, un pic de treabă prin curte nu face rău deloc…! Cu zâmbet și voie bună trecem noi și peste povestea asta!Hai, vă pup și o zi bună vă doresc”, a scris vedeta noastră.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/01/carmen-radulescu-11.jpg)
Carmen Rădulescu a apărut prima dată pe scenă la vârsta de trei ani, iar la 14 ani începe deja să participe la diferite festivaluri interjudeţene de muzică uşoară. A fost una dintre cele mai cunoscute artiste din generaţia de aur. A lansat şlagăr după şlagăr, printre care: „Speranţă, dă-mi speranţă”, „Muzica te cheamă” şi „Nu ştiu”.
Suferințele lui Carmen Rădulescu, povestite într-un interviu
În 2018, când era concurentă la „Te cunosc de undeva”, solista Carmen Rădulescu şi-a deschis sufletul în emisiunea Oanei Turcu, de la Antena Stars. A declarat că s-a luptat cu depresia şi că a văzut în alcool un refugiu pentru a uita de probleme, dar a explicat şi cum au ajutat-o prietenii să îşi revină. Cum a ajuns însă solista pe marginea prăpastiei? Mariajul eşuat, neînţelegerile cu socrii, dar şi relaţia chinuitoare cu Şerban Georgescu, fostul soţ al Mădălinei Manole, au contribuit la declinul ei.
A fost o artistă exponențială pentru generația ei, dar toată viața a fost comparată cu regretata Mădălina Manole, doar pentru că au împărţit acelaşi bărbat: pe compozitorul Şerban Georgescu (1952-2007). Carmen Rădulescu a început colaborarea muzicală cu regretatul compozitor în anul 1984, primul lor proiect fiind melodia “Speranţă, dă-mi speranţă”. Ulterior, profesia i-a apropiat atât de mult, încât au devenit iubiţi, însă Carmen nu a fost deloc fericită în acea căsnicie.
Carmen Rădulescu, despre Şerban Georgescu
Iată ce declara artista în cadrul unei emisiunii “Răi da’ buni”, de la Antena Stars. „Eu şi Mădălina (n.r. Manole) am fost pentru Şerban maşini de făcut bani. Mădălina a fost mai deşteaptă decât mine, a reuşit să pună ceva bani deoparte, eu am plecat din această relaţie doar cu jeanşii de pe mine. Şerban nu făcea nimic gratuit, el investea într-un anumit artist şi voia să câştige imediat. Când veneam obosită din turnee, prima lui întrebare era: «Unde sunt banii? Ai adus banii? Ţi-ai luat pantofi, cât au fost? Ţi-ai luat o bluză, cât a fost?», a declarat Carmen. Relaţia lor nu a durat foarte mult, iar în 1988 Şerban era deja cu ochii pe Mădălina Manole.
Carmen Rădulescu, despre socrii săi
Carmen Rădulescu a mai povestit că, în timpul mariajului de 11 ani cu Sorin Oprea, fiul dirijorului Paraschiv Oprea, a trăit multe momente nefericite. „Socrii mi-au închis cumva toate porțile pe care eu le deschisesem. Mult timp m-am întrebat de ce nu mă mai cheamă nimeni nicăieri. Voiau să mă țină acasă, să fac sarmale, mămăligă și să cresc copilul. Mă uitam la multe dintre colegele din generația mea, care au putut să le împace pe toate, și copiii, și soțul și profesia. Și mă întrebam de ce eu nu pot (..). Nu doresc niciunei fete care să căsătorește să treacă prin ce am trecut eu și să aibă o astfel de soacră. Nu-mi reproșez nimic, am făcut tot ce era omenește posibil să mă placă”, a povestit recent Carmen Rădulescu la Antena Stars.
Citește și: Marina Florea a împlinit 62 de ani. Cum arată azi diva anilor ’80