El este unul dintre cei mai apreciaţi prezentatori, iar ea este una dintre cele mai mari artiste de la noi. Pe lângă iubirea publicului, se bucură şi de dragostea celor doi copii, David şi Eva.

Carmen Harra, însă, nu vede cu ochi buni relația dintre cei doi, ea fiind de părere că vor ajunge la divorț, că ruptura este iremediabilă. Iar asta se va întâmpla foarte curând.

Pierderea inelului de logodnă, un semn

După ce Andra a declarat că şi-a pierdut inelul de logodnă, prezicătoarea a interpretat acest lucru şi a vorbit despre relaţia lor, despre care spune că este posibil să se destrame în acest an.

Potrivit declaraţiilor clarvăzătoarei, cei doi nu sunt suflete pereche şi există pericolul unui divorţ, generat chiar de artistă. „A pierde inelul de logodnă sau a crede în tot felul de superstiţii depinde de la om la om. Sunt oameni care nu cred în nimic, dar ce credem, devenim.

Dacă noi credem mereu în farmece, blesteme, superstiţii, ziua de 13 vineri, pisica neagră etc, atragem prin gândurile astea circumstanţe care pot fi mai mult negative şi în mintea noastră trec mii de gânduri în fiecare zi. Gândurile astea devin realitatea noastră fizică, se transformă în lumea pe care noi o trăim.

Andra şi Măruţă sunt, pentru mine, un cuplu senzaţional. Măruţă m-a adus pe mine din America, în România, după 17 ani în care nu am mai fost şi sunt foarte recunoscătoare.

Eu am calculat codurile lor, fără să îmi dau seama, într-o emisiune în direct, la Măruţă. El mi-a dat data lui de naştere şi cea a Andrei, în 2008, nici nu ştiu dacă erau căsătoriţi la acea vreme.

Atât ştiu că i-am spus, că se va căsători, va avea o fată şi un băiat, dar există şi pericolul unui divorţ generat de ea, şi nu de el. În mod simbolic, după 13 ani de căsătorie, pierde acest inel de logodnă. Ei sunt doi oameni a căror relaţie poate să fie extraordinară, dar se poate termina într-un dezastru.

El şi-a calculat această căsătorie, a ştiut exact, a proiectat în timp cum o să fie căsătoria cu Andra. Nu zice nimeni că nu au fost atraşi, că nu s-au iubit, că nu a existat o forţă magnetică între ei, dar el a gândit foarte bine această căsătorie şi a văzut o fată superbă, ambiţioasă, şi a ştiut exact unde se duce. În general, oamenii nu planifică, se aruncă orbeşte într-o căsătorie şi pe urmă suferă consecinţele.

Ei nu sunt suflete pereche şi nu este nici relaţie karmică, este foarte interesant„, a declarat Carmen Harra, la Prima TV.

Vezi și Andra și Cătălin Măruță merg din nou la fața altarului: „Va fi ceva important pentru noi”

Citește și:

Familia lui Gabi Bădălau, prima reacție după ce s-a aflat că Bianca Drăgășanu este însărcinată

Luminița Anghel, prima reacție după ce fiul ei adoptiv, David Pușcaș, a spus că actualul ei soț îl snopea în bătaie