România joacă sâmbătă, 22 iunie, al doilea meci la Euro 2024. Partida Belgia – România, din grupa E a Campionatului European, se va disputa, sâmbătă, la Koln, de la ora 22.00. În țară încă se simte energia victoriei cu Ucraina, iar în social media este un evident val de susținere și de admirație pentru elevii lui Edward Iordănescu, care au înscris 3 goluri superbe în meciul de debut la Euro 2024.
Și în rândul vedetelor este mare agitație în timpul Euro 2024 și fiecare își arată susținerea pentru echipa națională așa cum poate. Zilele trecute, Loredana, Marius Moga și Ionuț Cercel au lansat „Hai, România!”, imnul neoficial al echipei de fotbal a României la EURO 2024, iar acum au intrat în joc Theo Rose, Daniel Buzdugan, Mihai Morar și întreaga echipă de la RadioZu.
Cum sună Ciuleandra modificată de Theo Rose, pentru Euro 2024
Aflată în RadioAventura (turul României cu autorulota ZU), alături de Buzdu, Morar, Emma și Tea, Theo Rose a fost filmată în autorulotă, în timp ce cântă, cu patos, o Ciuleandra modificată. Melodia Mariei Tănase le este dedicată tricolorilor înaintea meciului cu Belgia.
„Două fire, două paie, luați Belgia la bătaie / Și-nc-o dată, măi băieți, hoooop și-așa / Roooomânia e, Roooomânia e, Roooomânia e, eeeee / Întăriți-o nițeluș, c-ajungem acuș-acuș cu echipa lu’ Drăguș hoooop și-așa și-așa / Roooomânia e, Roooomânia e, Roooomânia e, e-e-e”.
@radiozuoficial 🇷🇴 De la Theo Rose, pentru @echipanationala: Două fire, două paie, luați Belgia la bătaie! Asta e #StareaAia de mers cu autorulota! #RadioAventura2024 #RadioAventura4 @Theo Rose ♬ sunet original - Radio ZU
Loredana Groza, Marius Moga și Ionuț Cercel i-au isterizat și ei pe fani, transformând celebra melodie „Made in România”, în imnul neoficial al echipei de fotbal a României, la Euro 2024. După meciul istoric cu Ucraina, cei trei artiști au apărut la Fan Zone-ul organizat în zona Ateneului Român, unde au cântat „Hai, România”.
„Haide Romania!!! Azi am lansat în premieră imnul neoficial al echipei României la Euro! Loredana, Marius Moga & Ionut Cercel, împreuna pentru România!!! În curând vom lansa clipul pe YT și pe toate platformele! Stay tuned!”, a scris Loredana.
„Visăm împreună”, imnul oficial al tricolorilor, la Euro 2024
Euro 2024 este transmis în România de PRO TV și de VOYO, așa că Federația Română de Fotbal a mizat pe vedetele postului, pentru a promova imnul oficial al tricolorilor, la acest turneu final. Piesa „Visăm împreună” este gândită de Smiley și de echipa lui de la HaHaHa Production.
Imnul echipei naționale pentru EURO 2024 îi aduce la un loc pe fotbaliștii echipei naționale, pe unele dintre cele mai cunoscute vedete PRO TV (Smiley, Andreea Esca, Andra, Pavel Bartoș, Theo Rose, Irina Rimes, Cătălin Măruță, Corina Caragea, Ramona Păun și Cosmin Seleși) și pe suporterii tricolori.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.