Iggy (în vârstă de 29 de ani), pe numele real Amethyst Kelly, a declarat la poliţie că i s-au furat verighete cu diamante în valoare de 70.000 de dolari, un ceas din aur cu incrustaţii de diamant marca Audemars Piquet, în valoare de 57.000 de dolari, şi un inel de logodnă cu diamante.

Cântăreaţa, care a copilărit în Australia şi a cunoscut celebritatea după ce s-a mutat în SUA, la vârsta de 16 ani, le-a declarat poliţiştilor că se afla singură în subsolul clădirii închiriate din Atlanta, în care locuieşte, când, pe 15 noiembrie, a auzit paşi în sufrageria de la etajul al doilea. Iniţial a crezut că este Playboi (23 de ani), pe numele adevărat Jordan Carter, căruia îi lăsase uşa deschisă.

Pe 17 noiembrie, cei doi au sunat la poliţie după ce şi-au dat seama că geanta albastră marca Goyard, în care îşi ţineau toate bijuteriile, a dispărut.

Kelly le-a spus poliţiştilor că, potrivit înregistrărilor de pe camerele de supraveghere, un bărbat a pătruns în locuinţă pe uşa din spate, cu două nopţi în urmă, la ora 9.51 p.m. şi a plecat opt minute mai târziu cu o geantă în mână.

Carter le-a spus poliţiştilor că bănuieşte că suspectul ar fi fost înarmat şi că purta mască neagră şi mănuşi, după cum se vede în înregistrări.

Vezi și O cântăreață celebră confirmă că a drogat și jefuit bărbați: ”Am făcut ce trebuia să fac ca să supraviețuiesc!”

Citește și: