Este de 12 ani asistentă și își împarte viața între spectacole și spital, pacienți și fani.

Interpreta de muzică populară care nu vindecă doar sufletele

De mai bine de un deceniu, Flori Radu este asistentă pe secția de terapie intensivă a unui mare spital din Capitală, Floreasca. Puțini dintre pacienții pe care-i îngrijește știu că ea, atunci când nu îmbracă halatul alb, îmbracă costumul popular.

„Am considerat că este mai bine să-mi dedic toată dragostea mea asupra semenilor mei prin acest act medical. Este foarte greu la terapie intensivă pentru că, efectiv, ne transpunem în suferința celor care sunt în acele pături. Terapia intensivă este ca la trecerea de pietoni, când e roșu, rămâi până te faci bine, când se face verde, reușești să fii transferat pe secții sau acasă”, a declarat Flori, pentru Star Popular.

Pendemia de coronavirus nu i-a afectat doar cariera ca artist, ci i-a îngreunat-o și pe cea de asistentă. Petrece ore întregi îmbracată într-un combinezon, însă spune că după mai bine de un an s-a obișnuit și îi mulțumește lui Dumnezeu că a înzestrat-o atât cu o voce care poate vindeca suflete, cât și cu capacitatea de a-i îngriji și pe cei bolnavi, care ajung la ATI. 

„Consider că e cel mai frumos dar de la Dumnezeu, harul de a cânta și de a putea să asigur liniștea și să îngrijesc bolnavii de la terapie intensivă”, a mai spus aceasta.

Pentru mine, muzica populară înseamnă terapia sufletului”

Celebrul artist Ion Petre este cel care a descoperit-o pe Flori Radu. Acesta a venit la Spitalul Floreasca în urmă cu mai mulți ani, cu probleme medicale, iar ea l-a îngrijit. Artistul a invitat-o ulterior la studio și i-a descoperit talentul.

„Pentru mine, muzica populară înseamnă terapia sufletului. Dacă lucrez pe terapie intensivă, pentru mine muzica reprezintă această terapie a sufletului”, a mai dezvăluit Flori Radu, pentru aceeași sursă citată.

Vezi și O celebră interpretă de muzică populară, măritată fără să știe: „Am crezut că merg la o prezentare de modă”

Citește și:

Prințul William și Kate Middleton sărbătoresc 10 ani de căsnicie. Cum au ajuns să se îndrăgostească

Brigitte Pastramă a dezvăluit cum a aflat că era înșelată de Ilie Năstase: ”În total au fost trei femei”