Cei mai mulţi dintre canadieni, chiar înr-o proporție covârșitoare, nu doresc să plătească cheltuielile de şedere în ţara lor a ducilor de Sussex, prinţul Harry şi Meghan Markle, inclusiv cele privind securitatea cuplului princiar, arată un sondaj publicat miercuri.

Sondajul institutului Angus Reid arată că aproape trei sferturi dintre canadieni (73%) nu acceptă ca finanţele publice să suporte costul şederii în ţara lor a nepotului reginei Elisabeta a II-a şi a soţiei sale.

Doar 3% dintre cei chestionaţi şi-au exprimat sprijinul pentru ca ţara să susţină toate costurile de şedere a cuplului princiar, în timp ce 19% au declarat că ar fi de acord să fie plătite doar unele cheltuieli.

Elisabeta a II-a este regina a 16 state suverane din Commonwealth, organizaţie din care face parte şi Canada. Săptămâna trecută, ducii de Sussex au zguduit temelia monarhiei britanice anunţându-şi „demisia” din Casa Regală şi spunând că îşi vor petrece timpul între Marea Britanie şi America de Nord, cel mai probabil în Canada.

Anunţul a intervenit după ce prinţul Harry şi Meghan şi-au încheiat cele şase săptămâni de vacanţă în Canada împreună cu fiul lor, Archie, într-o reşedinţă în valoare de 14 milioane de dolari situată pe o insulă din Vancouver.

Canadienii nu consideră relevantă Casa Regală Britanică

Deşi fosta actriţă are cetăţenia americană, înainte de căsătoria cu Harry, ea a petrecut mult timp în Canada pe platourile de filmare din Toronto ale serialului „Suits”.

La rândul său, prinţul Harry a vizitat Canada în numeroase ocazii, mai ales că Toronto a fost, în 2017, gazda Jocurilor Invictus, o competiţie sportivă creată de ducele de Sussex pentru veteranii de război cu dizabilităţi fizice.

Sondajul Angus Reid, realizat între 13 şi 14 ianuarie pe un eşantion de 1.154 de persoane, arată că 66 % dintre canadieni consideră Casa Windsor „prea puţin relevantă”.

Vezi și Cine i-a sfătuit pe prințul Harry și Meghan Markle să se delimiteze de familia regală și să devină independenți. E una dintre cele mai puternice și bogate femei din lume

Citește și: