Cei doi s-au cunoscut în 2018, atunci când frumoasa artistă a venit la studioul Famous Production pentru a înregistra piesa „Te las cu inima”. Treptat, Cleopatra a început să mai vină pe la studio, chiar dacă învăța la Chișinău, iar după lansarea piesei „Te las cu inima”, a urmat melodia „Cozonac”, în colaborare cu Edward Sanda. Cu timpul, cei doi s-au mai întâlnit în scop profesional, dându-și seama că sunt sortiți, de fapt, unul altuia.

Invitați la emisiunea Dimineața cu Johnny (Bădeliță) și (Marian) Soci de la KissFM România, Cleopatra Stratan și Edward Sanda au vorbit despre povestea lor de iubire.

„Cel puțin la mine a fost dragoste la prima vedere, dar fiind un copil am încercat să decurgă totul de la sine și aceleași sentimente le-a avut și actualul meu soț. L-am așteptat de la trei ani (…)”, a mărturisit artista.

„Cred că totul a fost scris și așa trebuia să se întâmple”, a completat soțul Cleopatrei.

La cununia religioasă, au luat parte membrii familiei. Cleopatra a purtat o rochie de mireasă albă, simplă, dar și pantofi fără toc, în timp ce Edward Sanda a avut un costum albastru și un tricou alb. Cei doi au ales să nu țină cont de tradiții și au renunțat la ideea de a avea nași.

Înainte să-și spună „Da!” în fața ofițerului stării civile din București, Cleopatra și Edward au lansat piesa „Cel puțin o veșnicie” la mijlocul lunii august, o melodie care a ajuns în Trending pe YouTube. „Cel puțin o veșnicie” a adunat aproape două milioane de vizualizări pe canalul de YouTube al frumoasei artiste, lansat în martie în acest an.

În 2020, cei doi au stat departe unul de celălalt din cauza pandemiei de COVID-19, însă au ținut mereu legătura în mediul virtual.

„Cineva, la nuntă, ne-a făcut cadou o sticlă de vin și era ceva legat de dor. Ne-a zis să bem asta să nu ne mai fie dor, pentru că deja știa că noi mai trecusem prin distanță”, și-a amintit soțul Cleopatrei.

Emisiunea poate fi ascultată live de luni până vineri, între 07-11, sau pe canalul de YouTube.

– Articol în parteneriat cu KissFM România –