S-a referit, bineînțeles, la soția lui, cea care îi stă alături, ”cu acte”, de 11 ani. A făcut o trecere în revistă a felului în care s-a schimbat (sau nu) Andreea Ibacka. Una dulce-amăruie, așa cum e și viața.
Cei doi au împreună doi copii care le fac viața mai frumoasă, dar și care îi determină să trăiască ”pe repede înainte”. Deși se înțeleg de minune (în majoritatea timpului) și sunt fericiți împreună, există și momente tensionate în cadrul cuplului, fapt pe care niciunul dintre ei nu îl ascunde.
Cu toate acestea, la finalul zilei, Cabral este la fel de îndrăgostit de partenera sa, pe care nu ar schimba-o pentru nimic în lume.
Prezentatorul visează cu ochii deschiși la perioada în care nu era căsătorit, iar povestea de dragoste cu Andreea era una plină de spontaneitate și lipsită de atât de multă responsabilitate.
Deși lucrurile s-au schimbat după ce au devenit soț și soție, ceva a rămas la fel: dragostea puternică pe care Cabral o poartă soției sale, Andreea. O dragoste pe care prezentatorul o descrie într-un mod atipic, prin intermediul mirosurilor.
Gust de Aperol Șpriț
Recent, Cabral a scris un text superb, pe blogul personal, pe care l-a dedicat Andreei.
„Da, așa cum ziceam în titlu, avea gust de Aperol Șpriț.
Fresh și suprinzător era gustul ei. Și acidulată toată. Plină de savoare. Înțepătoare. Dar cu gust intens și savuros. Și dulce cât trebuie.
Dar… na. Apoi m-am însurat, au trecut anii, i-am uitat gustul. Știi cu e când ești însurat… meniul nu mai cuprinde mare lucru, cumva oferta se limitează la ce are a la carte, un mic băruleț de cartier.
Și degeaba ești tu cu visele la nivel de Cannes, cu pofte de cocktail-uri pline de fantezii cu fructe și prosecco scump… nu e timp și nici loc de altceva decât de o berică relativ rece, că te aleargă viața de la spate.
Na, trec anii, programul de funcționare devine din ce în ce mai scurt, barmanul nu mai e la fel de iscusit ca pe vremuri…
Și totuși, n-ai cum să nu-ți aduci aminte de fata cu gust de Aperol Șpriț care ți-a făcut odată, demult, seara spectaculoasă.
Totuși, cheia e să-i dai timp.
Și după ce-ți face doi copii, după ce crește și se transformă într-o femeie conturată perfect… s-ar putea să-ți dai seama că are fix același gust savuros. Fresh. Ușor înțepător. Acidulat. Intens și plăcut. Și dulce cât trebuie. Din care bei cu guri mici, zâmbind seara, după ce-ai pus copiii la culcare”.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2022/08/casatoriti-de-11-ani.jpg)
Cabral și Andreea s-au cunoscut pe platourile de filmare
Cabral și Andreea Ibacka s-au cunoscut pe platourile de filmare, iar în anul 2011 au decis să se căsătorească. Andreea povestea, într-un interviu, că la început nu a fost deloc impresionată de glumele lui Cabral.
Mai mult decât atât, faptul că era mereu gata să transforme orice situație într-una umoristică nu i se părea interesant. Cu timpul însă s-au cunoscut mai bine și a descoperit ce se ascunde cu adevărat în spatele personalității exuberante a prezentatorului.
Cererea de căsătorie a venit după trei ani de relație, iar Cabral a plănuit un moment ca-n filme, fără ca actrița să bănuiască nimic. Prezentatorul TV a cerut-o de soție pe Andreea chiar în platoul emisiunii ,,Poveștirile de noapte”.
Citește și:
Carmen Brumă, adevărul nespus despre relația cu Mircea Badea: „Știam cine e și care sunt riscurile”