Actorul a fost transportat la Spitalul Jupiter Medical din Florida SUA, dar medicii nu au mai putut face nimic. Anunțul  morții sale a fost făcut de managerul lui, Erik Kritzer.

Reynolds, care a jucat în „Smokey si Banditul” sau „Deliverance”, a suferit o intervenție chirurgicală la spate în 2009 și un cvintuplu bypass în anul următor.

Actorul s-a născut în Georgia, în 1936, dar s-a mutat în Riviera Beach în 1946, unde tatăl său era șeful poliției locale. A jucat fotbal la Universitatea de stat din Florida, dar accidentarile suferite l-au impiedicat să continue pe acest drum. Dupa ce s-a retras din activitatea sportivă, Reynolds a urmat cursuri de actorie.

Burt Reynolds s-a mutat la New York la sfârșitul anilor 1950, debutul său în televiziune având loc în 1958. Primul său rol important a fost în serialul „Western Riverboat”, difuzat între 1958 și 1960.

S-a lansat în actorie la insistențele lui Clint Eastwood. În 1970, Reynolds era deja o importantă vedetă de cinema, jucând în filme precum „Eliberarea/ Deliverance”, „Cea mai lungă pasă/ The Longest Yard”, „Smokey și Bandit/ Smokey and the Bandit” și „Sharky’s Machine”.

Burt Reynolds a fost considerat unul dintre sex simbolurile anilor ’60-’70. O fotografie cu el nud, cu o mână plasată strategic, care a aparut în Playgirl, a devenit o imagine emblematică în epocă.

De-a lungul anilor, actorul a avut relații cu Tammy Wynette, Adrienne Barbeau, Sally Field și Chris Evert. Reynolds a fost căsătorit cu actrița Loni Anderson din 1988 până în 1993.

Actorul urma să joace în cel mai nou film al lui Quentin Tarantino, „Once Upon a Hollywood”, programat pentru lansare în iulie 2019.

Vezi și A fost sex-simbol și cel mai bine plătit actor de la Hollywood, dar iată cum arată Burt Reynolds la 82 de ani

Citește și: