Chiar înainte de a se căsători, anul trecut, Bursucu și pe atunci iubita lui au purtat o discuție cu totul neobișnuită, despre divorț. Da, voiau să facă pasul, dar au vrut să discute întâi despre un eventual divorț.
A fost o discuție extrem de serioasă, în care au pus pe tapet un eventual divorț. S-au așezat la masă ca doi adulți ce sunt și au despicat firul în patru. O discuție deloc obișnuită pentru un cuplu care urma să-și jure iubire veșnică.
Bursucu și Andreea formează, fără doar și poate, unul dintre cele mai apreciate și discrete cupluri din showbizul românesc. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 13 ani și au împreună o fetiță minunată, pe Anays, dar o cresc și pe Alessia, fiica ei dintr-o altă relație.
Bursucu a devenit tată! Are o fetiță de nota 10! „Abia aștept să schimb scutece și să-i fac băiță!”
După mai bine de un deceniu de când formează un cuplu, cei doi s-au decis, în urmă cu un an, pe 14 octombrie, să-și unească destinele și în fața lui Dumnezeu.
Nimeni nu a știut, însă, până acum, că înainte de a deveni soț și soție, cei doi au avut o discuție legată de divorț.
Ce au stabilit Bursucu și Andreea atunci
Chiar înainte de a face marele pas spre căsătorie, Bursucu și Andreea s-au așezat la masă și au discutat despre toate scenariile posibile, inclusiv despre eventualitatea unui divorț. Cei doi au convenit asupra unor reguli clare, punând accent pe importanța de a proteja copiii, indiferent de situație.
În cadrul emisiunii „În Oglindă”, Bursucu a explicat că își dorește ca, indiferent de situație, să nu existe certuri în fața copiilor și ca, în cazul unei despărțiri, să rămână amândoi implicați în viața fetițelor.
„Eu am stabilit cu soția mea niște lucruri foarte clare în momentul în care am decis să ne căsătorim. Este un lucru în premieră pe care îl spun. Ne-am așezat la masă și am spus că, dacă relația nu va mai merge, pentru că este posibil orice în viața asta, să nu distrugem lucrul.
S-au despărțit oameni mult mai importanți decât noi, eu îmi doresc să nu se întâmple, dar trebuie să protejăm copiii.
În ultimul moment am devenit extrem de pragmatic. În primul rând, mi-am dorit ca să nu ne certăm niciodată în fața fetițelor și dacă ne vom despărți vreodată, atunci să nu fie implicați copiii”, a mărturisit Bursucu.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13„Nu îmi doresc să ajungem acolo, dar sunt lucruri pe care le-am stabilit”
Bursucu și Andreea au stabilit că, indiferent de problemele care ar putea apărea între ei, copiii trebuie să fie protejați de eventualele conflicte. Prezentatorul TV a subliniat că, deși nu își dorește să ajungă în această situație, recunoaște că a luat în calcul și această posibilitate.
„Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor. Fiecare cu treaba lui, încercăm să ne vedem împreună, nu doar ea să stea cu copilul două zile.
Eu nu judec pe nimeni. Fiecare face cum crede. Eu spun cum am decis noi.
Va trebui să ne petrecem și timp împreună. Nu cred că vom ajunge acolo, nu îmi doresc să ajungem acolo, dar sunt lucruri pe care le-am stabilit. Am o soție extraordinar de cerebrală”, a mărturisit Bursucu.
Bursucu’, despre lupta cu gelozia extremă
În aceeași emisiune, prezentatorul TV a mai abordat un subiect delicat: gelozia extremă de care a suferit. Ba chiar a povestit un pasaj de viață, un moment decisiv pentru el, pentru că de atunci avea să se schimbe fundamental. Bineînțeles, nu fără ajutor.
Tot în emisiunea „În Oglindă”, Bursucu’ a făcut câteva dezvăluiri la care nimeni nu se aștepta. Prezentatorul TV a vorbit despre o problemă cu care s-a confruntat în trecut și cum a reușit să se vindece.
El a mărturisit că, în trecut, era o persoană extrem de geloasă. Mai mult decât atât, de fiecare dată când iubita nu îi răspundea instantaneu la mesaje sau se afla în alt oraș, își crea tot felul de scenarii în cap, imaginându-și că aceasta se află alături de un alt bărbat.
Când femeia a decis să pună punct relației pentru că gelozia partenerului le afecta în mod evident viața de cuplu, Bursucu’ și-a dat seama că trebuie să caute ajutor și a apelat la un psiholog.
„Este boală, nu poți trăi cu asta!”
„S-a despărţit de mine. A tăcut și a îndurat până în ziua în care a pus stop. Eu eram la București și îmi imaginam cum ea stă noaptea acasă cu vreunul prin Constanța. Imaginează-ți că eu noaptea nu dormeam cu gândul că eu stau în pat şi ea petrece o noapte cu altcineva.
Asta este boală, nu poți trăi cu asta. Până la ea nu am mai iubit niciodată atât de intens. (…) Ea, în schimb, a dus cât a putut să ducă. Problema nu era că îmi făceam filme, ci că eu mă îmbolnăveam nedormind, cu gândul numai acolo.
Nu puteam să dau randament în nimic. Eram atât de bolnav și atât de idiot… Oameni buni, trebuie să vă tratați! Nu e de joacă. (…)
Și nu era o problemă că eu eram bolnav, eu duceam poveștile acestea acasă. Eram permanent nervos pe ea, eram tot timpul acuzator. Până într-o zi când a zis stop: „Eu am un copil de crescut, am o viață și nu stau să îmi mănânci tu mie viața, eu am avut dramele mele. Am poveştile mele și am trecut peste un lucru foarte complicat în viața asta”, a povestit Bursucu’.
”Când m-am dus la psiholog mi-a fost ruşine”
Bursucu’ a povestit și cum a reușit, cu ajutorul terapiei, să își dea seama de ce gelozia extremă nu este benefică relaţiei. În ciuda faptului că inițial se simțea ruşinat să povestească ce i se întâmplă, a înțeles că avea nevoie de ajutor.
După câteva luni de terapie, prezentatorul TV a sunat-o pe iubita lui și i-a spus că își dorește să îi mai dea o șansă, dar femeia l-a refuzat. Atunci a conştientizat că dacă o persoană vrea să plece din viaţa cuiva, o va face cu siguranță. Cu toate acestea, a luptat pentru a-și recâştiga persoana iubită.
”Când m-am dus la psiholog mi-a fost rușine. După care, trecând peste rușine, a fost spaima de a spune adevărul şi minţeam psihologul. Puneam situația în așa fel încât mie să îmi fie favorabilă.
Eu m-am făcut bine cu ajutorul psihologului într-o anumite măsură, după care m-am pus singur eu cu mine, acasă. După vreo două-trei luni de mers aproape zilnic la psiholog, am luat decizia de a o suna și i-am spus că nu știu dacă m-am făcut bine, dar mai vreau să încercăm o dată în varianta asta. Și ea, foarte sinceră, mi-a spus: „Nu-mi trebuie!”.
M-a lăsat să lupt timp de o lună de zile şi această luptă cumva m-a adus cu picioarele pe pământ. Am conştientizat că dacă vrea să plece, pleacă”, a adăugat Bursucu’.
Bursucu’, dezvăluiri despre ultima întâlnire cu Silviu Prigoană
Așa cum era de așteptat, a fost abordat și subiectul Prigoană, mai cu seamă pentru că Bursucu a fost ultimul care i-a luat interviu, avcesta fiind publicat online după moartea afaceristului.
Moartea lui Silviu Prigoană a fost un şoc pentru toți cei care îl cunoşteau și îl apreciau, de la familie până la prieteni și cunoscuţi. Cu doar patru zile înainte să aibă loc tragedia, omul de afaceri a fost invitat în cadrul podcastului lui Bursucu’, unde au abordat mai multe subiecte, printre care şi moartea.
”Nu mi-a dat nicio senzație că se simte rău”
Prezentatorul TV a precizat că întâlnirea pentru a filma podcastul a fost și momentul în care l-a descoperit pe adevăratul Silviu Prigoană.
Pentru că s-a vehiculat că omul de afaceri nu s-ar fi simțit bine în ultima vreme, Bursucu’ a lămurit situaţia şi a clarificat orice zvon. Prezentatorul TV a spus că acesta era într-o formă extraordinară, în afară de o tuse pe care o avea din cauza unei răceli și care poate fi auzită în timpul emisiunii.
Bursucu’ a menționat că Silviu Prigoană nu i-a lăsat deloc impresia că s-ar simți rău şi că ar avea nevoie de ajutor din partea medicilor.
„În primul rând, aș vrea să punctez că am pierdut un om din viața mea atunci când aveam mai mare nevoie de el. Atunci când l-am descoperit eu pe Silviu Prigoană, el a ales să plece şi să mă lase cu vorba aia: ,,Fiecare soldat are ranița lui, bastonul de mareşal”. Și uite că m-a lăsat exact bucurându-mă de vizualizări. Îți spun sincer că mi-aş fi dorit să nu mă lase, pentru că eu abia acum l-am descoperit pe adevăratul Silviu Prigoană.
Mi-a spus ceva foarte tare, că după a treia anestezie totală pe care a fost nevoit să o facă, a murit trei minute. Aș putea să fac acum o poveste și să zic că l-am simţit că tușea, că era bolnav, nu! Nu vreau să mint nicio secundă. Era într-o formă extraordinară în afară de această tuse. Cumva el mi-a spus despre această răceală.
El tot timpul a avut treaba asta, să iasă lucrurile. Nu mi-a dat nicio senzație că se simte rău, că trebuie făcut ceva”, a mai spus Bursucu’.
,,Am fost acuzat că am râs foarte mult”
Un alt lucru despre care s-a vorbit foarte mult a fost faptul că Silviu Prigoană și Bursucu’ au discutat despre moarte în cadrul podcastului. Cu toate acestea, prezentatorul TV a declarat că a abordat acest subiect şi cu ceilalți invitaţi ai săi, doar că impactul nu a fost atât de puternic pentru că nu s-a întâmplat o astfel de tragedie ulterior.
Mai mult decât atât, Bursucu’ ar fi fost acuzat că a râs prea mult în timpul podcastului, motiv pentru care a menţionat că emisiunea a fost filmată când Silviu Prigoană era în viață și nimeni nu s-ar fi așteptat să se întâmple această tragedie. Pur și simplu nimic nu anunța acest deznodământ.
„După care a apărut speculația că am vorbit atât de mult despre moarte. Dacă vă uitați în podcasturile mele, o să găsiți un podcast cu Adrian Minune. Este fix aceeași întrebare, dar neîntâmplându-se tragedia, nu are un impact atât de mare.
Pe domnul Prigoană l-am întrebat dacă este pregătit pentru că discuția s-a dus în direcţia aia.
Am fost acuzat că am râs foarte mult. Eu am filmat acest podcast cu el în viață, nu se aștepta nimeni să se întâmple ce s-a întâmplat.
După tragedie, eu am luat decizia să nu mai dau episodul în ziua aceea, din respect pentru familie. După care, am vorbit cu Honorius. Mi-a spus: „Știi ce avem noi șase în comun? Eu, cei trei frați ai mei, tu și tata? Ultimele mesaje din telefoanele noastre sunt aceleași. Tu i-ai trimis link cu podcastul, el ne-a trimis nouă, iar la 14:13 s-a întâmplat”.
Am mai trăit ceva asemănător atunci când a plecat Stela Popescu. (…) Am pierdut un prieten exact când nu trebuia să îl pierd”, a mai spus Bursucu’.
Citește și: