Cei doi au participat la marele eveniment și Brad a acordat un interviu pentru Entertainment Tonight  în care a vorbit despre fosta lui soție. „Sper să o găsesc pe Jen, ea îmi este o prietenă foarte bună”, a precizat actorul, clarificând relația actuală ep care o are cu actrița.

Brad Pitt a câștigat un premiu pentru cel mai bun actor, în timp ce Aniston a fost nominalizată pentru rolul pe care îl are în „The Morning Show”.

77th Golden Globe AwardsSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

În timp ce se afla pe scenă să-și accepte premiul pentru rolul lui din rama lui Quentin Tarantino, brad a făcut o glumă și despre viața lui sentimentală.

„Am vrut să o iau pe mama cu mine, dar nu am putut, pentru că lângă oricine stau, ei spun că mă întâlnesc cu ea. Și acest lucru a început să fie foarte ciudat”, a declarat Brad.

Camerele de filmat s-au îndreptat imediat spre Aniston care s-a remarcat în mulțime răzând cu lacrimi la gluma fostului ei soț.

Deși s-au despărțit cu scandal după 5 ani de căsnicie și au trecut 15 ani de atunci, Aniston și Pitt se înțeleg de minune și își petrec adesea timpul împreună. Luna trecută, Brad și Jennifer au petrecut împreună la o petrecere organizată de actriță.

Aniston a venit la ceremonie nsoțită de mai multe prietene, ele având se pare o mica reuniune. Ea a stat la masa la Globurile de Aur,  alături de bunele ei prietene Christina Applegate și  Reese Witherspoon.

Citește și: