Chiar dacă nu mai sunt soț și soție, chiar dacă și-au împărțit și averea, cei doi vor lansa împreună o șampanie rose, produsă de crama lor, Chateau Miraval, cumpărata pe vremea când erau împreună.

Jolie și Pitt au plătit, în 2008, 67 de milioane de euro pentru domeniul Miraval, pe care se află și un castel cu 35 de camere. Familia și-am petrecut aici multe vacanțe.

Îi leagă multe de Miraval

De menționat e că nunta lor din 2014 a avut loc tocmai pe proprietatea din sudul Franței, unde se află și crama. Astfel, oricât ar spune că vinul spumos pe care îl vor lansa e doar o afacere, o asigurare pentru cei șase copii pe care îi au împreună, în realitate există o puternică latură sentimentală la care, se pare, nu sunt pregătiți să renunțe.

Brad Pitt și Angelina Jolie se pare că nu sunt pregătiți să renunțe complet la ceea ce-i unea odată. E interesant că acest anunț vine chiar la câteva zile de la manifestările de afecțiune pe care le-a avut actorul cu o altă fostă soție, Jennifer Aniston.

Comportamentul celor doi în culisele SAG Awards a arătat că relațiile dintre ei sunt calde și că oricând totul poate lua o turnură romantic, asta dacă nu s-a întâmplat deja acest lucru.

În ultima vreme, cei doi s-au văzut din ce în ce mai des, Brad Pitt venind la ziua lui Jennifer, când vedeta din Friends a împlinit 50 de ani. În plus, actorul din ”Fight Club” a fost unul dintre invitații care a părăsit târziu petrecerea ei de Crăciun, ținută chiar în reședința sa.

Vezi și Brad Pitt și Jennifer Aniston, din nou împreună. Fanii așteptau de 15 ani aceste imagini cu ei

Citește și: