Pe numele real Bogdan Marin, artistul în vârstă de 52 de ani, soția lui și cei doi copii se vor muta într-o comună din Argeș, unde dețin deja o căsuță cochetă.
Infarctul artistului i-a făcut pe toți să vadă altfel lucrurile și să realizeze ce este important: sănătatea. Iar traiul în Capitală nu ajută deloc sănătății, așa că decizia nu a fost luată deloc greu.
Mutarea propriu-zisă a avut loc sâmbăta trecută, pe 6 iunie, când cei doi soți serbau 11 ani de căsătorie.
„Începând de azi, împreună cu Bodo și copiii, mergem pe un drum nou, necunoscut de noi, dar cunoscut de Dumnezeu! Ne-am mutat din București la țară. Suntem entuziasmați, bucuroși, liniștiți, încredințați că suntem unde trebuie si facem ce trebuie.
Tot azi facem și 11 ani de când suntem căsătoriți. Azi suntem sănătoși în ciuda încercării prin care a trecut Bodo în urmă cu 3 săptămâni. Azi a fost o zi plină de teste ale răbdării și îngăduințelor, dar am terminat cu happy end, zi, azi, azi, mâine nu e al nostru, e al Lui! Locuim în comuna Dobrești, jud. Argeș”, a scris soția lui Bodo, Loredana Marin, pe pagina ei de Facebook.
Bodo a anunțat că nu va renunța la scenă, continuând să onoreze solicitările.
În urmă cu trei săptămâni, Bodo a fost operat de urgență după ce a suferit un infarct. Medicii i-au montat trei stenturi la inimă în prima intervenție și era programat pentru o nouă intervenție, pentru a-I fi montat al patrulea. S-a renunțat însă, starea lui de sănătate fiind bună acum.
Într-o emisiune la PRO TV, Bodo povestea despre episodul traumatizant: „M-am simțit rău acum vreo trei săptămâni. Am suferit un infarct miocardic acut. L-am dus pe picioare două zile jumătate. Am fost operat de urgență, apoi, angioplastie, mi-a fost desfundat vasul acela și mi s-au montat trei stenturi.
M-am simțit foarte bine după aceea. Ieri (joi, n.r.) am revenit la spital pentru al patrulea stent. După intervenția de ieri, s-a constatat că nu mai e nevoie de cel de-al patrulea stent, organismul a răspuns foarte bine la medicație și pentru că am lăsat țigările. Sunt fericit că m-am lăsat de fumat și mă simt foarte bine acum”.
Citește și: