Nimeni nu-și poate imagina tragedia prin care a trecut frumoasa actriță în urmă cu 13 ani. Beren a suferit foarte tare când și-a pierdut iubitul, prima ei dragoste, într-un tragic accident de mașină.

Ea a dezvăluit pentru revista ‘Hürriyet Yazarlar’  clipele de coșmar prin care a trecut. Beren a povestit că era profund îndrăgostită de un tânăr, pe nume Efe Güray, cu care se iubea de trei ani de zile și aveau împreună planuri mari de viitor. Însă, într-o seară totul s-a schimbat pentru ea. Beren își amintește perfect că avea 20 de ani, când iubitul ei a plecat de la ea, iar câteva ore mai târziu l-a văzut la morgă. „Într-o seară, el a plecat din casa mea, eu m-am dus la culcare, și după doar câteva ore l-am văzut la morgă. M-a sunat fratele lui și nu îmi aduc aminte cum am ajuns la spital. M-am rugat tot drumul, dar Efe murise deja”, a povestit actrița, care a subliniat că iubitul ei era foarte tânăr și avea doar 19 ani.

Adalet, vicdan, kadın #ozgecan

A post shared by Beren Saat (@berenn_saat) on

Beren Saat nu reușește să rămână însărcinată

Potrivit polițiștilor, Efe a murit pe 17 iulie 2004, când se afla în mașina unui prieten și au făcut accident.  Frumoasa Kösem  a mărturisit că i-a implorat pe angajații spitalului să o lase să-l sărute pentru ultima dată, însă nu a mers niciodată la mormântul lui la cimitir pentru că nu crede „în adorarea marmurei”.  Cu toate acestea, în 2014, la 10 de la moarte lui, ea a postat un mesaj pentru el chiar de ziua lui. „La mulți ani! 10 ani fără tine…”, a scris aceasta.

İyi ki doğdun! Sensiz 10. kez…

A post shared by Beren Saat (@berenn_saat) on

 

Este căsătorită cu un cântăreț

Beren a mărturisit că a trecut foarte greu peste moartea acestuia, dar acum și-a găsit liniștea  în brațele cântărețului Kenan Dogulu, pe care îl iubește foarte mult și cu care s-a căsătorit în 2014 în SUA. Cu toate acestea, potrivit presei din Turcia, fericirea celor doi este umbrită din cauza faptului că nu reușeșc să devină părinți. Ei au încercat diferite metode pentru a rămâne însărcinată și au apelat chiar și la fertilizare in vitro, însă deocamdată fără succes. Mai mult, tânăra a împlinit la sfârșitul lunii februarie 33 de ani, iar Kenan i-a organizat o petrecere surpriză, în valoare de 15.000 de dolari, în hotelul de lux Soho House din Istanbul, unde i-a umplut o cameră cu trandafiri albi.