Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai buni actori ai României, Bebe Cotimanis a fost multă vreme, 25 de ani mai exact, vocea Pro TV. Cu toate acestea, după un sfert de veac de colaborare, acesta a decis brusc să plece. Mai mult, la scurt timp după ce a părăsit postul, s-a alăturat unuia dintre posturile concurente. Acum a spus și de ce.
Decizia a venit fără vreun regret, povestește actorul de 69 de ani, care spune că niciodată nu s-a uitat în urmă după ce a luat o hotărâre.
Dar de ce a plecat de la Pro Tv, mai ales după atâta vreme?
„Uneori atașamentul este o boală, iar de boala asta eu sufăr foarte puțin. Am depășit momentul fantastic de repede. După 25 de ani am plecat pentru că nu mă mai regăseam.
După plecarea lui Adrian Sârbu multă lume nu și-a mai găsit locul acolo. Nu e nimic grav, după fix 25 de ani am plecat și de la Nottara. Nu am acest atașament.
Iar după ce am plecat din Pro, la nici câteva ore am fost sunat să mă duc la Prima Tv.
Am plecat fără perspectiva de a-mi găsi ceva mai bun, pur și simplu am făcut-o. Țin foarte mult la independența mea. Eu am fost liber profesionist mereu, așa m-am născut.”, a declarat Bebe Cotimanis, pentru Fanatik.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/11/bebe-cotimanis-si-iubita-7-ani-de-relatie.jpg)
Loredana Groza a părăsit și ea Pro TV-ul
Și Loredana Groza a luat decizia radicală de a părăsi masa juraților de la Vocea României. Motivele par aceleași. Pe lângă plecarea anumitor oameni cheie din trust, vedeta declara într-un podcast că nu mai evolua în niciun fel în acel format.
„Nimic nu este pentru totdeauna. Suntem într-o continuă mișcare, este o altă posibilitate de fiecare dată, trebuie să mergem întotdeauna pe drumul acesta, să nu dai la o parte posibilitățile, să nu rămâi blocat.
E simplu să rămâi într-o casă, să fii comod și să spui că e suficient. Dar de asta sunt ușile, ca să ieșim pe ele.
A fost neașteptată plecarea mea, pentru că a venit într-un moment interesant, dar eu am avut mereu parte de schimbări radicale, niște mutări total imprevizibile pe multe planuri. Făceam de 7 ani Vocea României!”, a declarat Loredana Groza în cadrul podcastului realizat de Mihai Morar.
Decizia nu a fost luată de pe o zi pe alta
Astfel, chiar dacă a încercat să-i ofere mai multe șanse formatului în care era angrenată atunci, Loredana Groza nu a găsit motivația necesară pentru a rămâne la masa juraților. Mai mult, și ea a semnat cu un post concurent, Antena 1.
„Toată lumea voia să o ia în toate direcțiile și, în ciuda acestei mișcări haotice care se crease, am zis că trebuie să rămân acolo. Dar după doi ani mi-am dat seama că mă învârt în cerc, nu evoluez și mă învârt în aceeași direcție. Nu mai simțeam acea energie, vibrație, dorință comună.
Nu mai era nimeni la Pro TV dintre cei care au construit și au fost acolo de la început.”, a completat artista, explicând astfel decizia.
Citește și: