Pelicula „Barbie”, cu Margot Robbie și Ryan Gosling, face istorie, dar este și un incredibil motor de marketing pentru o mulțime de afaceri care nu au legătură cu lumea filmului. Nu doar hainele, accesoriile și produsele de make-up roz sunt la mare căutare, ci iată că și mașinile roz-bombon încep să prindă teren.

În România, au dat tonul câteva persoane publice extrem de urmărite în online, printre care solistele Amna și Iuliana Beregoi, dar și Ramona Rusu, prima româncă pilot profesionist de drift. Cele trei au dat mii de euro ca să aibă automobile Barbie, de culoare roz, scrie Money.ro.

amna-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Patru vedete cu mașini roz. Cât costă această „aroganță”

Dintotdeauna pasionată de automobile Porsche, populara solistă Amna (Cristina Andreea Mușat) a plătit aproximativ 4.500 de euro pentru a-și transforma SUV-ul, model Cayenne, într-un veritabil BarbieMobil. Amna a publicat poze pe Instagram și e tare încântată de rezultat.

Și Iuliana Beregoi, solistă și influencer cu priză la publicul tânăr, și-a vopsit roz Porsche-ul Macan, primit cadou la majorat. Și nu este orice fel de nuanță, ci una unică în Europa, după cele spuse de reprezentantul atelierului care s-a ocupat de modificarea imaginii exterioare a mașinii.

Ramona Rusu, frumoasa pilotajului auto românesc, atrage atenția în trafic cu un aspectuos Ford Probe roz. Un bolid cu care s-a prezentat și la curse de drift și care rămâne mașina sa preferată, din toate ale sale. ”M-am atașat de ea, nu cred că voi renunța vreodată la ea. E ca și cum mi-aș vinde sufletul”, spune arădeanca.

Solista de muzică de petrecere Carmen Sălciua are un bolid roz nu de acum, ci din anul 2020. Este vorba despre un BMW personalizat, cu care Carmen atrăgea toate privirile în trafic.

Greta Gerwig, regizoarea peliculei Barbie, intră în istorie

Greta Gerwig a intrat în istorie, deoarece Barbie a înregistrat un weekend de lansare cu încasări de 377 de milioane de dolari în întreaga lume, devenind cel mai bun start pentru un film regizat de o femeie, informează The Guardian, citat de News.ro.

În box office-ul nord-american – SUA şi Canada – „Barbie” a ocupat primul loc cu încasări uriaşe de 155 de milioane de dolari din 4.243 de locaţii, depăşind filmul „The Super Mario Bros Movie” şi toate filmele Marvel lansate în acest an, devenind astfel cea mai bună lansare a anului.

Fuziunea, alimentată de reţelele de socializare, dintre Barbie a lui Gerwig şi Oppenheimer al lui Christopher Nolan, sub numele de „Barbenheimer”, a readus spectatorii în sălile de cinema în număr record pentru a vedea ambele filme ca o dublă proiecţie. Oppenheimer a depăşit, de asemenea, aşteptările, obţinând încasări de 80,5 milioane de dolari în 3 610 cinematografe din SUA şi Canada, ceea ce îl face cel mai bun start al lui Nolan în afara filmului Batman şi unul dintre cele mai bune lansări de până acum pentru o dramă biografică clasificată R.

De asemenea, este pentru prima dată când un film a avut un debut cu peste 100 de milioane de dolari şi un alt film a avut un debut cu peste 80 de milioane de dolari în acelaşi weekend.

Citește și: Milionarele cu fițe. Fetele astea chiar își asortează mașinile cu hainele. 15 poze cu Paris Hilton, Kim Kardashian și Kylie Jenner și luxul exagerat în care trăiesc

Citește și: VIDEO Andreea Esca, dans nebunesc cu soțul, pe melodia „Domnișoară, domnișoară”. Vedeta PRO TV a purtat perucă de Barbie și a făcut show la Neversea