Din fericire, rugăciunile ei au avut efect, iar acum Victor e bine, un adult în toată regula, ”cu carte de muncă”, după cum afirmă celebra sa mamă.

Monica-Tataoiu-in-tinerete-cu-fiul-eiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Dacă nu ai recunoscut-o, ea având părul cu mult mai scurt în prezent, află că a fost una dintre cele mai de succes femei de afaceri din România. Este vorba, așa după cum poate ți-ai dat seama, despre Monica Tatoiu.

“Acum 26 de ani, la prima aniversare, îl ţineam în braţe, astazi îl rog să mă ridice în brate ca să îl pot săruta.

Nu cred că este pe lumea asta bucurie mai mare decât cea care te copleşeşte atunci când puiul tău este fericit şi sănătos. Să fii mama este o binecuvântare. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi l-a încredinţat. Este rodul rugăciunii din 24 decembrie 1992, de la miezul nopţii, în Catedrala Sf Iosif.

Mulţumesc Măicuţa noastră că îl veghezi”, a fost mesajul postat de fosta femeie de afaceri pe o rețea de socializare, de ziua fiului ei.

Monica Tatoiu a și postat o fotografie în care îl ține în brațe pe Victor, la începutul anilor 90, și una din prezent, cu băiatul ei devenit bărbat.

Chiar dacă a avut o carieră de succes, pentru Monica Tatoiu fiul ei e cea mai mare realizare. A crezut că avea să îl piardă la naştere, dar destinul a decis altceva. Clipele acelea pline de incertitudini au marcat-o însă iremediabil pe fosta femeie de afaceri. Acum, legătura dintre ei este una profundă.

“29 marie 1994 era într-o marţi, la ora 9 în Spitalul Universitar. Am făcut cezariană de frică, era să mor de la anestezie. Copilul s-au născut cu un plămân nefuncţional. Doctorii mi-au spus că pot să mai încerc după…..

Am vrut să mor şi apoi m-am rugat. Şi am promis să fiu cuminte cum mama m-a învăţat şi nu am ascultat-o. Şi s-a făcut bine. Şi este master diver. E adult acum. Cu carte de muncă. Nici un sacrificiu nu este prea mare pentru puiul tău. Oricât de mare este tot pui rămâne”, spunea Monica Tatoiu.

Vezi și Momentul de cumpănă prin care a trecut Monica Tatoiu. ”Am vrut să mă arunc de la etaj, la maternitate”

Citește și:

Îl recunoști? ”Această fotografie are 23 de ani…”

Celine Dion a împlinit 53 de ani. Cum arată acum artista?