Radu Ștefan Bănică are 20 de ani, este student la UNATC, joacă în piese de teatru și, de curând, și-a lansat și propria afacere, o cafenea. Multe realizări până la 20 de ani. Iată că și pe plan sentimental juniorul lui Ștefan Bănică stă bine, căci marți seară el a ieșit cu iubita, pentru prima dată, la un eveniment oficial. Este vorba despre avanpremiera filmului „Elvis”, regizat de Baz Luhrmann, care a strâns zeci de vedete la proiecția de gală, din România. Fotografii au fost cu ochii pe ei, iar din imaginile oficiale se vede cât de fericit e Radu cu simpatica blondină de lângă el.
Băiatul lui Ștefan Bănică, prima poză cu iubita
Cei doi tineri au fost îmbrăcați foarte cool, potrivit vârstei lor. Radu și-a lăsat părul să crească și are deja o alură de star, iar iubita lui s-a afișat foarte natural, cu un make-up și o coafură potrivite. A purtat un costum din in și a avut mereu zâmbetul radios la ea.
Ștefan Bănică are doi copii, din două relații anterioare: un băiat, Radu Ștefan (20 de ani), din relația cu Camelia Constantinescu, și pe Violeta (14 ani), fiica lui și a Andreei Marin. Cu Lavinia Pârva, Ștefan s-a căsătorit în septembrie 2017, în Bulgaria. Solista l-a făcut a treia oară tătic, în urmă cu trei ani.
Alături de alte vedete, la avanpremiera unui film
La avanpremieră au fost prezenți zeci de artiști, influenceri, critici de film, oameni de televiziune și radio care au fost încântați de ceea ce a rulat pe marele ecran. Printre invitați, s-au numărat Florin Ristei cu iubita, Naomi Hedman, Theo Rose, Sore, Speak și Stefania, Ana și Monica Odagiu, Călin Goia, Giulia Anghelescu, Lili Sandu, Codin Maticiuc, Nicolai Tand, Andrei Stoica, Lino Golden, Alin Gălățescu, Nicoleta Nucă, Jazzy Jo, Anca Dinicu, Dana Săvuică și Nico.
Citește și: Lavinia Pârva și Ștefan Bănică, imagini din vacanță! Solista, trup clepsidră în costum de baie