Din fericire, deși despărțiși, foștii soți au reușit să îşi crească urmaşii în linişte şi decenţă. Și iată-l pe băiat că a împlinit 18 ani, prilej cu care întreaga familie s-a reunit și a sărbătorit împreună.

„La mulţi ani fiului nostru frumos, deştept şi talentat. Eşti o rază de lumină în această lume şi eşti iubit de toţi cei care te cunosc. Suntem norocoşi că suntem mama şi tatăl tău.

Reese, cred că ne-am descurcat destul de bine”, a scris Ryan Phillippe pe rețelele de socializare, alături de o imagine în care se află alături de băiat şi de mama copilului, fosta lui soţie, Reese.

Deacon-a-implinjit-18-aniSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„Când s-a întâmplat asta? Într-o zi se juca cu cărţile Pokemon, se juca American Ninja şi cânta piesele lui Bruno Mars în curtea casei, iar a doua zi m-am trezit că e mai înalt decât mine, că el e cel care-mi face fripturi şi care îşi compune cântecele împreună cu prietenii lui.

Îmi sare inima din piept de mândrie când văd tânărul bărbat care e pe cale să devină”, a scris şi actriţa de 45 de ani.

Din căsnicia cu Ryan Phillippe, Reese mai are o fiică, pe Ava, în vârstă de 22 de ani. Actrița s-a recăsătorit, iar din actualul mariaj, cel cu Jim Toth, are un fiu de 9 ani, Tennessee. R

yan şi Reese au divorţat în 2008, după 7 ani de căsnicie – iar actriţa s-a căsătorit cu Toth în 2011.

Vezi și Imagine rară cu băiatul Dianei Munteanu. Seamănă perfect cu tatăl lui

Citește și:

A renunțat la titlu și avere pentru iubire. Prinţesa Mako a Japoniei s-a căsătorit cu iubitul din facultate

Chef Patrizia Paglieri, despre operațiile estetice. Are sau n-are?