În fiecare an, de ziua lui Marius Elisei, care este chiar astăzi, Oana Roman îi organiza petrecere specială. Anul acesta ar fi trebuit să fie cu atât mai specială. În cele din urmă, însă, Oana Romana a anunțat că a renunțat la planul de a-și reînnoi jurămintele ziua lui Marius, pentru că totul ar fi fost prea din pripă și nu a avut timp să organizeze. În plus, suntem în plin val 4, când sunt în vigoare și mai multe restricții.
Prin urmare, ziua cea mare va fi amânată pentru anul viitor, la 15 iunie.
Totuși, vedeta a vrut să marcheze cum se cuvine ziua lui Mariu Elisei, așa că a postat pe rețelele de socializare un mesaj din inimă pentru tatăl fetiței sale: ”La mulți ani! Te iubesc, îți mulțumesc și sunt recunoscătoare că ești în viața mea!
Ești cel mai bun tată pentru Isa și un companion de nădejde. Să fim o viață împreună și să ne iubim mereu la fel!”.
Reacția lui Marius Elisei
Marius Elisei le-a dezvăluit fanilor că a primit și un cadou extraordinar din partea fostei sale soții. Oana Roman a realizat un clip video în care toți prietenii lor de familie i-au urat toate cele bune lui Marius, cu ocazia împlinirii a 35 de ani.
Emoționat din cale-afară, acesta a publicat un mesaj emoționant pe contul său de Instagram
”Am primit azi cel mai de neprețuit cadou din lume, cel mai frumos cadou primit vreodată în cei 35 de ani. Cadourile materiale nu rămân, dar urările din suflet ale prietenilor mei m-au făcut să lăcrimez și -au emoționat.
Oana mi-a făcut o surpriză extraordinar cu un clip video în care toți prietenii mei mi-au urat ”La mulți ani!”. Vă mulțumesc! Mă înclin, vă iubesc! Mulțumesc, iubirea mea!”, a scris Marius Elisei pe Instagram.
Vezi și Oana Roman a anunțat ziua cea mare. Când se cunună din nou cu Marius Elisei
Citește și:
Jason Derulo and iubita sa Jena Frumes se despart la doar 4 luni de la nașterea copilului lor