Connect-R, pe numele său real Ștefan Relu Mihalache, este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din industria muzicală autohtonă. Cu o carieră de peste 20 de ani, artistul reușește să se mențină în top. În viața personală, el este tatăl Mayei, o fetiță absolut superbă, de care Connect-R este extrem de mândru.

Prezent la o gală, unde artistul a fost premiat pentru întreaga sa carieră, Connect-R a stat de vorbă cu reporterii de la Spynews.ro. Acesta a vorbit și despre cea mai importantă ființă din viața lui, fiica sa. Cântărețul a mărturisit că micuța se află momentan la bunici, fiind în vacanță.

„Cea mică nu mă așteaptă acasă cu premiul, pentru că a intrat în vacanță și este la bunici”, spunea el zilele trecute pentru sursa citată.

Cu zâmbetul pe buze și chipul luminat, Connect-R a mărturisit că este tare mândru de realizările fiicei sale. Aceasta studiază pianul la un colegiu de prestigiu din Capitală și a obținut o notă foarte mare la examen, fapt pentru care artistul îi mulțumește lui Dumnezeu, mărturisind că are un copil absolut minunat.

„Ea studiază, este elevă la Colegiul George Enescu, la pian. Suntem foarte mândri de ea, cochetează și cu actoria. A luat de curând nota 9 la examenul din clasa a treia, la pian. Suntem foarte mândri de ea și foarte bucuroși, îi mulțumim bunului Dumnezeu că avem un copil absolut minunat!”, a mai declarat artistul.

Connect-R și Misha, divorțați, dar colegi de apartament

În ciuda divorțului din 2018, Connect-R și Misha au continuat să aibă o relație bună, punând pe primul loc bunăstarea fiicei lor. Cei doi părinți au ales să locuiască împreună în aceeași casă, pentru a-i oferi Mayei un mediu stabil și armonios. Și vacanțele și le petrec tot împreună.

Maya, fiica artistei Misha, de 33 de ani, și a lui Connect-R, de 42 de ani, a împlinit zilele trecute 11 ani și a fost sărbătorită cum se cuvine, părinții organizânzu-i o petrecere la un loc de joacă, unde cea mică și-a invitat colegii de școală.

Misha a povestit recent pentru Click! faptul că Maya s-a transformat într-o adevărată domnișoară și a început să primească deja cadouri de adolescentă.

„Am sărbătorit la un loc de joacă, nu a fost ceva special, dar având în vedere că în anii trecuți o duceam mereu undeva în vacanță, nu și-a mai sărbătorit ziua cu copiii de câțiva ani.

Am fost în familie, Maya și-a chemat prietenii și colegii din clasă. Ea este înnebunită după tot ce înseamnă animeuri, manga, figurine, cărți, asta și-a dorit cel mai mult.

A primit cadouri drăguțe, haine, a început să mai primească și cadouri de domnișoară, tot felul de parfumuri, luciuri de buze, cutiuțe de bijuterii, produse de îngrijire corporală”, a povestit Misha despre petrecerea aniversară a fiicei sale.

Misha este foarte încântată de faptul că are o super relație cu fiica ei, căreia nu are ce să îi reproșeze pentru că este extrem de înțeleaptă și bună.

„Trecând peste aspectul fizic, pentru că mi se pare că s-a înălțat foarte tare și că s-a dezvoltat foarte mult, Maya de mică mi s-a părut înțeleaptă, nu neapărat acum, pentru vârsta ei. De mică a fost un copil super matur în gândire și înțelept și liniștit. Vorbesc cu ea super deschis și mă înțeleg cu ea ca și cu un adult. Este super înțeleaptă și matură pentru vârsta ei.

Într-un cuvânt, eu nu eram așa la vârsta ei. E un copil super bun!”, a mai completat mămica ei despre Maya.

maya are 11 aniSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

Fiica lui Connect-R vrea să trăiască în Coreea de Sud

Maya este o fetiță extrem de talentată și a moștenit pasiunea pentru muzică a părinților săi dar la această vârstă, chiar dacă cântă la pian, este pasionată de stilul muzical K-pop. Fetița și-ar dori ca la un moment dat să se mute în Coreea de Sud, pentru că și idolii ei vin de acolo.

Fiica Mishei și a lui Connect-R și-a creat propriul stil vestimentar, de la care nu se abate.

„Maya face muzică în continuare, este la liceul de muzică, la pian, dar dacă o întrebi ce vrea să se facă, spune cântăreață de K-pop și că vrea să se mute în Coreea. Ea mereu îmi spune: “Când o să fiu mare o să mă mut în Coreea și o să fiu cântăreață de K-pop! Este înnebunită de tot ce înseamnă zona asta de artiști de K-pop și toată această cultură.

Cu cât crește, cu atât își dorește să petrecem mai puțin timp împreună. Este în perioada de preadolescentă, în care vrea să stea cu fetele, să vorbească cu ele. Înainte petreceam mai mult timp împreună. Nu mai vrea să facem chestii de copii. La film îi place să mai ieșim, la mall.

A crescut. Acum are păreri și doleanțe, nu o mai îmbrac cu ce vreau eu. Are stilul ei, numai cu pantaloni largi, adidași, bocanci, tricouri largi, are stilul ei și doar îi mai dau câte o părere, nu mă mai bag. Este un copil super bun și e ascultătoare”,a mai povestit Misha despre fiica ei și a lui Connect-R.

Ce mare s-a făcut Maya, fetița lui Connect-R! Copila a împlinit 10 ani și a fost sărbătorită în Thailanda! Familia a mers în formulă completă, în ciuda divorțului

Connect-R și Misha, din nou o familie de dragul fiicei lor. Cum au apărut, toți trei, la premiera filmului în care joacă Maya

Există dragoste și respect și după divorț! Connect-R, mesaj superb și plin de admirație și din inimă pentru fosta soție, dar și pentru mama lui

Dezvăluirea făcută de Connect-R despre Misha la mai bine de cinci ani de la despărțire

Vezi și Nu uită de unde a plecat. Connect-R a cântat cu tatăl lui la Arenele Romane, iar publicul a fost în delir. Cum a fost la „Ziua lui Ștefan”

VIDEO Alex Velea și Connect-R s-au împăcat, după mai bine de 10 ani! Miracolul s-a produs chiar pe scenă, iar momentul este unul emoționant!

Modul neconvențional prin care Connect-R s-a vindecat de depresie și anxietate: ”3 l jumate…”

Cine e și cum arată Ana Maria, sora lui Connect-R: ”Ea e Maria! Varianta mea feminină!”

Connect-R: ”Am băgat prafuri până nu am mai știut de mine!”

Citește și:

5 știri by Libertatea – Monden. Puya renovează o nouă casă, Tudor Chirilă i-a dat replica lui Elon Musk, iar Alina Sorescu a făcut noi dezvăluiri

Irina Loghin, lecție de stil la petrecerea de ziua ei. Artista a chefuit cu nepoțica în brațe. Detaliul de pe tort a făcut deliciul tuturor!