„S-au întâlnit acasă, au vorbit și au putut să-și rezolve diferențele”, a transmis purtătorul de cuvânt. ”Amândoi sunt extrem de fericiți”, a mai spus acesta, după cum scrie presa străină.

Cei doi vor acum să suspende procedura de divorț. Eroul filmelor de acțiune, în vârstă de 76 de ani, și Flavin sunt căsătoriți de 25 de ani și au trei fiice împreună: Sophia, 26 de ani, Sistine, 24 de ani și Scarlet, 20 de ani.

isi-indepartase-tatuajele-cu-sotiaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Flavin a cerut divorțul de actor în august, în Palm Beach, și a fost văzută fără verighetă la scurt timp după aceea. Jennifer, fost model de profesie, se săturase de viața alături de „Rocky” și ceruse compensații considerabile la partaj, printre care se numără și o vilă enormă din Palm Beach Florida. Cu toate acestea, câteva săptămâni mai târziu, cuplul a făcut un anunț neașteptat.

Stallone a părut apoi să ia măsuri permanente pentru a cimenta despărțirea și și-a acoperit cele două tatuaje făcute în onoarea soției sale. Practic, și-a înlocuit desenele de pe piele cu soția de unele în care apare câinele său.

Sylvester s-a căsătorit cu Flavin în mai 1997, la aproape 10 ani după ce s-au cunoscut într-un restaurant.

Vezi și Ultima oră! Divorț răsunător în showbiz, după 25 de ani! Soția a depus actele de divorț de marele actor. Acuzațiile sunt grave! Cu ce va rămâne ea

Citește și:

Emma Răducanu a povestit cum a ajuns să conducă o mașină românească și cât a dat pe ea: „Am grijă de ea. N-o s-o dau niciodată”

Cum se înțelege fiica Biancăi Drăgușanu cu Gabi Bădălău: „Copilul meu are o gândire foarte curată și corectă”