Prezentatoarea TV şi soţul ei, Cosmin Stoian, se află de șapte luni în Italia cu fiul lor, Vlad, care a fost diagnosticat cu cancer, în luna mai. Însă, starea micuțului se pare că s-a îmbunătățit considerabil, fapt pentru care Vlad a fost externat după încă o cură de chimioterapie, iar tatăl lui a precizat că este deja acasă.

„La externare după încă o cură de chimio, Vlad și-a expus lucrările pe ușa salonului. …” a anunțat Magda pe pagina ei de facebook, postând și o imagine cu desenele fiului ei lipite pe ușă. „Este acasă”, a spus și Cosmin, într-un comentariu.

„Neavând studii de specialitate aş putea spune după desenele lui Vlăduț că în viața lui a răsărit iar soarele după atâta suferință și durere care l-au încercat. Iar din desenele cu flori vreau să cred că reprezintă părinții lui care îl însoțesc ca două flori mândre şi frumoase pe drumul vieții lui. Se vede şi din culorile pe care le foloseşte că se simte şi este bine cu tratamentul! Mă gândeam că poate dumneavoastra veți scrie o carte după ce Vlăduț se va vindeca şi vă veți intra pe un făgaş normal al vieții!”, a scris una dintre admiratoarele prezentatoarei TV, iar la mesajul ei, Cosmin a dat un răspuns emoționant.

„ Sunt simple coincidențe… Soarele, pentru el, a fost mereu pe strada lui! Pentru că ne-am ocupat noi! Iar eu, sunt departe de a fi o floare! Mama lui, cu certitudine este!”, a adăugat el, precizând însă că Vlad nu a terminat încă tratamentul

Citește și: Clipe grele pentru Iulia Vântur! Salman Khan, în pericol de moarte. Nu are voie nici măcar să iasă din casă

Fiul ei a fost diagnosticat cu cancer în luna mai

Prezentatoarea TV şi soţul ei, Cosmin Stoian, se află de șase luni în Italia cu fiul lor, Vlad, care a fost diagnosticat cu cancer, în luna mai. Magda Vasiliu a publicat recent o imagine cu băiatul și cu soțul ei la malul mării, arătând că situația micuțului s-a îmbunătățit considerabil, iar Vlad a putut să iasă din spital. ”Eroii mei și marea mea”, a scris Magda în dreptul imaginii. Micuțul este însă destul de slăbit și merge în cârje.

Magda Vasiliu Stoian a vorbit pentru prima oară despre boala fiului ei la sfârșitul lunii iulie, după ce a încercat, fără succes, să obțină concediu medical. Pentru că avea nevoie de concediu medical pentru a fi alături de Vlăduț, Magda a apelat la instituțiile statului român, care nu au făcut altceva decât să-i pună piedici. ”Nu am vrut să-l expun pe Vlad, nu vreau compătimire și nici milă! Nu am nevoie! Am nevoie doar ca cineva cu putere de decizie să schimbe niște legi restrictive, făcute parcă la mișto, interpretabile și care nu-l ajută pe cetățeanul idiot ca mine, care cotizează zeci de ani degeaba! Pentru că sunt sigură că la fel ca mine au pățit o mulțime de alți părinți, care în momentul în care pleacă să-și salveze copilul, nu se gândesc la birocrație, legi și chichițe administrative care oricum n-aduc nimic bun”, a scris știrista atunci pe Facebook, sensibilizând întreaga țară.

Citește și: