Celebru actor a susrprins pe toată lumea la Cannes. Acesta a renunțat la barba albă, și-a vopsit părul și pare să-și revină după sperietura pe care a tras-o la începutul acestui an. La braț cu superba lui iubita, Nicole Kimpel, mai tânără cu 19 ani, Banderas a dat dovadă de o atitudine pozitivă pe covorul roșu, având foarte multă energie, fiind pus pe glume, pesemne că se simte mult mai bine.
Antonio Banderas și-a îngrijorat fanii în martie
Actorul, în vârstă de 56 de ani, și-a îngrijorat familia și fanii după ce la sfârșitul lunii ianuarie a suferit un infarct, în timp ce făcea exerciții fizice, și încă se recuperează, după ce a fost la un pas de moarte. „A început ca un atac, dar nu a provocat daune permanente. Sunt în perioada de recuperare”, le-a spus acesta jurnaliștiilor, aflați la eveniment.
„Este ceva ce se întâmplă în fiecare zi la o grămadă de oameni. Nu am ascuns acest lucru, dar nu am vrut să mi se ofere mai multă atenție decât altor oameni care au mai trecut prin așa ceva”, a spus acesta. De asemenea, Banderas a recunoscut că a suferit și o intervenție chirurgicală. Medicii i-au pus trei stenturi în artere, precizând că în martie a fost internat și într-un spital din Geneva.
Antonio Banderas a devenit cunoscut pentru rolurile lui din „Masca lui Zorro”, „Shrek” și „Desperado”. Acesta locuiește din 2015 într-o proprietate de 2,4 milioane de lire sterline în satul Cobham, Marea Britanie. În plus, de când s-a mutat în Marea Britanie, Banderas, care are o relație cu modelul Nicole Kempel, 37 de ani, a renunțat la viața glamour și la petrecerile de la Hollywood pentru o viață mult mai liniștită.
Citește și:
- Antonio Banderas, de nerecunoscut. Actorul a dezvăluit că are mari probleme de sănătate și a fost la un pas de moarte. Ce rău arată
- Iubita lui Kemal din „Dragoste infinită”, moment stânjenitor pe covorul roșu de la Cannes. Detaliul rușinos surprins în imaginile cu actrița
- Vedetele s-au întrecut în ținute spectaculoase la Cannes, dar Susan Sarandon a atras toate privirile. Este superbă la 70 de ani
- Cele mai frumoase coafuri de la Cannes 2017
- Monica Bellucci, moment memorabil la Festivalul de film de la Cannes. Cine este bărbatul cu care s-a sărutat pasional în fața tuturor
- Monica Bellucci, fermecătoare pe covorul roșu de la Cannes! Este superbă la 52 de ani