Anisia Gafton și Ionuț Rusu fac pereche pe scena emisiunii Te cunosc de undeva de la Antena 1. Cei doi, comedianți de profesie, au avut de interpretat rolul lui Marian Nistor și al soției acestuia, Dorina Paraschiv, și au cântat melodia Adio, pică frunza. Doar că interpretarea de pe scenă nu i-a căzut bine lui Marian Nistor, acesta fiind convins că a fost subiectul unor ironii gratuite.

Contactată de Fanatik, Anisia Gafton a explicat însă ce s-a petrecut, de fapt, pe scena show-ului.

”Avem un respect deosebit pentru domnul Nistor pentru că a scris istorie”

Anisia Gafton, comedianta care a avut de interpretat un rol în travesti, imitându-l pe Marian Nistor, a povestit de fapt ce s-a întâmplat pe scena show-ului. Cu respect pentru talentul artistului, aceasta a spus că nicio clipă nu a intenționat să-l ironizeze.

”În niciun caz nu am dorit să îl ironizăm pe domnul Marian Nistor. Avem un respect deosebit pentru domnul Nistor, pentru că a scris istorie, el este o legendă, îi ascultăm piesele…

În niciun caz nu am vrut așa ceva. Pur și simplu, ni s-a dat să interpretăm niște personaje iar, pe lângă interpretare, noi am făcut și niște glume, noi suntem comedianți”, a declarat Anisia Gafton.

”Nu am făcut glume despre el, noi am făcut glume despre noi”

Simpatica concurentă a mai spus și că, pe scenă, ea și soțul ei, și el comediant, au decis să facă glume pentru a condimenta puțin show-ul, dar nicio secundă nu au vrut să jignească.

”Nu am făcut glume despre el, noi am făcut glume despre noi. Fiecare echipă interpretează niște personaje, iar apoi ne distrăm între noi, altfel, dacă am sta serioși, ar fi plictisitor.

Noi nu am făcut glume despre el, ci doar făceam glume despre noi, era autoironie, despre cum arătam noi, ca personaje, în show.

Mie îmi fugise burta… Eu cu Ionuț am glumit foarte mult pe seama faptului cum arătăm. Râdeam de cum arătam cu gușă, eu care am fața mică, cu burtă…”, a mai spus Anisia Gafton pentru sursa citată.

Anisia Gafton, despre Marian Nistor: ”Speram să nu o ia personal”

Anisia Gafton a recunoscut că, de-a lungul repetițiilor pentru gala Te cunosc de undeva, a și vorbit cu Ionuț Rusu despre momentul pe care îl vor avea pe scenă și despre reacția lui Marian Nistor.

”Eu eram în rol de bărbat, iar Ionuț într-unul de femeie. Într-adevăr nu am respectat niște cerințe ce ne-au dat din producție, într-adevăr doamna nu cântă, dar noi am zis să facem momentul mai complex, voiam să aibă și Ionuț un rol. Ce ziceau jurații dacă doar eu cântam? Am împărțit atribuțiile…

A fost o confuzie, noi făceam bășcălie de rolurile pe care le-am primit, glumeam pe seama noastră. Chiar vorbeam la un moment dat și speram să nu o ia personal. Nu am vrut să îl supărăm.

Poate nu a înțeles prea bine numărul. Noi suntem chiar onorați că am primit aceste personaje de interpretat”, a mai spus Anisia Gafton.

În altă ordine de idei, a mai precizat comedianta, în show trebuie să se facă și glume, nu doar să interpretezi personaje. ”Despre asta e vorba aici, în show, după ce ai făcut momentul trebuie să te și distrezi în emisiune”, a precizat Anisia.

Marian Nistor, deranjat de prestația de la Te Cunosc de Undeva

După ce a văzut emisiunea de la Antena 1, Marian Nistor a explicat, pentru aceeași sursă, că a fost cu adevărat deranjat de prestația Anisiei Gafton de pe micile ecrane. Cântărețul a interpretat prestația comediantei ca fiind o ironie la adresa lui și a soției sale, Dorina Paraschiv.

”Tot timpul s-a făcut bășcălie de noi…după atâta muncă! Să vadă cele 70 albume ale trupei Savoy, cât și cele ale Dorinei, în special cele de folclor. Dar muzica este foarte grea. Și talentul e de la Dumnezeu. Ori majoritatea nu sunt talentați”, spunea Marian Nistor după ce a văzut-o pe Anisia Gafton, la Antena 1.

Vezi și Marian Nistor, înfuriat de concurenții de la Te cunosc de undeva. Artistul și soția lui au fost imitați în cadrul emisiunii: ”Tot timpul s-a făcut bășcălie de noi” (Video)

Citește și:

Cum o descrie Cornel Păsat pe Oana Roman, la ani distanță de la despărțirea lor: „Are un șarm al ei”

Dana Rogoz, poveste sfâșietoare despre moartea tatălui: «Tata e în amintiri, e în poze, e în cimitir». Imagini din albumul de familie